Valori de patrimoniu

Memoria documentelor

• de ce vînau imperialii din jurul nostru arhivele românești? (2)

Pentru imperiali, primul pas pentru o anexiune teritorială era preluarea arhivei, ca bază de date și informații folositoare pentru măsluirea viitoarelor hărți, cu care mai apoi își păcăleau adversarii în unele situații, impunîndu-și voința și interesele la tratativele de pace (cum s-a întîmplat de atîtea ori în timpul războaielor purtate de cele trei imperii). Profesorul de istorie I. Nacu – primul director al Liceului din Moinești, discutînd, în anul 1956, cu foști elevi deveniți studenți, sublinia cu claritate „cinismul imperialilor care și-au urmărit permanent interesele lor anexioniste și nicidecum soarta românilor, cum afirmau oficial, fariseie”. Printre multele exemplificări, acesta preciza că era semnificativă „mutarea graniței, de către imperiul rus, cu lumea așezărilor românești, de la Bug -, cum se consemna și în tratatul de pace turco-rus din 12 septembrie1740, graniță împinsă pînă la Prut, în 1812, incluzînd Basarabia, veche vatră de pămînt românesc”. Prin urmare, arhivele ori erau preluate, ori erau distruse, pentru a nu le folosi… „ceilalți, din celălalt imperiu”. Era practica lor permanentă, pe lîngă care adăugau celelalte „amănunte” (tezaure, icoane vechi, cărți de valoare ale cultului religios ortodox, colecții de monezi de aur sau argint, cereale, alimente). Oricare cititor își amintește, cu siguranță, că și în cazul ultimului război mondial ostașii imperiului lui Stalin, îndeosebi, aveau în atenția lor în primul rînd primăriile și muzeele. Spre exemplu, colegii povesteau că în timpul războiului, fiind pe culmea împădurită din apropierea unui castel au fost martorii unui „spectacol” ciudat, realizat de niște cazaci care și-au lăsat caii costelivi să pască în parcul palatului, după ocuparea unei gări C.F.R. pe jumătate dărîmată. Apoi, înfierbîntați de băutură, cu sticle în mîini luate de la o cîrciumă apropiată, țopăiau, cu o veselie dementă, în jurul unui foc alimentat din rafturile cu cărți și documente scoase din castel. Alți politruci încărcau grăbiți, într-o mașină „Molotov”, lăzi și volume frumos legate, inclusiv un seif pe care, probabil, nu reușiseră să-l descuie.
Dar, să revenim: în ultimele două mii de ani multe mărturii istorice au ars, odată cu unele clădiri de lemn în care se aflau, în timpul sau în urma războaielor românilor sau ale altora, pe pămîntul nostru strămoșesc. Cele mai multe, însă, luau drumul fie în direcția Kremlin – Siberia, fie spre Viena ori Budapesta, fie spre Istambul… în aceste condiții nu trebuie să ne mai mire faptul că vechi vetre de pămînt strămoșesc (Bucovina, Basarabia, Insula Șerpilor, Cadrilaterul) sînt și astăzi în afara României, iar arhive și tezaure ale poporului nostru au ajuns în stăpîniri străine.
în episoadele următoare ne propunem să relatăm, printre altele, amănunțit (adică atît cît ne permit limitele accesului la documente) despre confiscarea nejustificată, în anul 1875, a unei ARHIVE ROM+NEȘTI (perioada 1109-1872), folosindu-se o conjunctură favorabilă (anexarea temporară și samavolnică, de către imperiul austro-ungar, în 1867, a Transilvaniei). Pînă în prezent (2007), această arhivă este menționată și într-un tratat internațional, se numără printre cele neretrocedate proprietarului de drept, adică României și se află la Budapesta.
De asemenea, nu vor scăpa atenției noastre nici „scurgerile” din patrimoniul național românesc, de după 1989, de valori inestimabile (icoane vechi, obiecte aparținînd cultului religios ortodox, îndeosebi din aur sau argint, ediții rare ale unor tipărituri, picturi ș.a.). Este regretabil că în ultimii 17 ani tot felul de indivizi „s-au plimbat aproape nestingheriți”, cu detectoare performante de metale, prin zonele și siturile arheologice și îndeosebi prin locurile unde se află cetățile strămoșilor noștri geto-daci și au trimis obiecte din patrimoniul nostru național peste granițele României; obiecte muzeale de o valoare deosebită (cosoni și alte monezi de aur antice, 15 brățări prețioase și tot felul de bijuterii purtate de femeile din familiile de tarabostes, cu cîteva milenii în urmă).
Statul, care ne reprezintă prin organele abilitate în acest scop, va trebui să pună capăt acestei „hemoragii” de valori inestimabile aparținînd poporului nostru și să le recupereze pe cele care un grup, o adevărată „rețea” de jefuitori, de „afaceriști în afara legii”, încearcă să dea o altă destinație unor tezaure incontestabile românești și pe care le dorim în inventarele muzeelor din spațiul carpato-danubiano-pontic, singurele îndreptățite să le posede și pună în valoare. (Prof. Ioan Tudor – TROTUȘEANU)a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!