Gînduri de adolescent

Timpul cade printre crengile răsfirate ale Terrei. Razele soarelui se joacă cu privirea noastră, încercînd să ne orbească, într -un efort disperat și roșu, înainte de a trece de linia orizontului.
Omul a fost creat slab și neajutorat. El este muritor și nu poate atinge nemurirea. Uneori, Creatorul trimite îngerii cei răi pentru a-i pedepsi pe oameni; apoi i se face milă de creația Sa și-i trimite pe cei buni să-i ajute. Acești îngeri vin de sus, pe aripile soarelui, și puterea lor este uriașă. De la soare primim lumina, căldura, care ne amintește cît de vulnerabili sîntem.
Nu trebuie să uităm că viața noastră, destinul nostru, depind de soare. Noi sîntem imperfecți, slabi, vulnerabili, dar putem demonstra că nu vom ajunge să fim iresponsabili.
Toamna este anotimpul esențelor. Este anotimpul care ne amintește că ne-am născut, că am trăit, că am murit, dar că vom mai fi. Lacrimile îngălbenite ale naturii cad alene și se aștern indiferente, tăcute, mînate de o forță doar de ele știută.
Valurile de timp sînt la picioarele noastre. Pămîntul va strînge toate sevele și le va ridica în țeava subțire a unui crin, care ne va readuce la viață, cu tăria parfumurilor sale. (Teodora VIȘAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!