Despre senzaționalul comun

Administrator

Ștefan RADU

O așa-zisă televiziune centrală a făcut carieră prin folosirea abuzivă și exagerată a noțiunii de senzațional. Orice ghicitoare de prin Ferentari ajungea subiect de mare audiență, iar fufele cu mofturi de vedetă ce se păruiau prin baruri erau prezentate ca personaje mondene. Astfel, tot românul televizioman a ajuns să creadă că escrocheria și prostia merită să ajungă pe prima pagină și în prime time. Informația ce se livrează zilnic poporului amețit de foame și insecuritate este bine ambalată în staniolul superficialității și stropită cu esențe artificiale de moralitate și profesionalism. Totul este senzațional în România! De cîte ori președintele își exhibă carențele de educație, națiunea aplaudă. Dacă premierul are răspunsuri de mahala, veselia este generală. Trăim într-un circ interminabil, actori nevinovați, la cheremul unor frustrați care dau etichete celor din jur fără să-i fi abilitat cineva.
Unde te-nvîrți, unde privești, dai doar de subiecte senzaționale. A fost de-ajuns ca șeful SIE, mai marele peste spionii români, să fie invitat la o discuție în Parlament și o țară întreagă a sărit în aer. Dl. Săftoiu – cam neinstruit pentru funcția pe care a primit-o în dar, pentru bună purtare, de la Președinte – a afirmat că – din cînd în cînd și mai întotdeauna – românii ar fi ascultați la telefoane de instituția pe care a administrat-o. De ce atîta agitație?! Doar pentru că, în sfîrșit, nu mai este de vină pentru toate relele din lume SRI? Chiar există semeni care cred că zburzi pe plaiurile mioritice fără să fie atent cineva (organizație a Statului sau privată) la derapajele tale? Păi, deja, pe șosele precum DN1 ești filmat kilometru cu kilometru! Există – am auzit – un proiect și pentru Bacău referitor la instalarea unor camere video prin mai toate intersecțiile… Nemulțumiți pot fi cei care nu respectă regulile. Pentru ei se cheltuie atîția bani. Cîtă vreme circuli normal, nu bați oamenii pe stradă, nu spargi magazine și bănci, nu „mînărești” bancomate, de ce să te superi că ești monitorizat? Ba cred că nici nu prezinți interes pentru sistem… Cam la fel stau lucrurile și cu ascultatul telefoanelor. După părerea mea, nu există nici personalul, nici tehnica necesară pentru a monitoriza 20 de milioane de locuitori ai țării. Dacă – vorba Președintelui – „apari pe tehnica de ascultare”, înseamnă că ori tu, ori cei din aturajul tău foarte apropiat se ocupă de afaceri mafiote sau de chestiuni ce țin de siguranța națională. Hoții, spionii, escrocii care strigă să li se respecte intimitatea și drepturile nu mă interesează, deoarece toate acțiunile lor afectează drepturile și intimitatea mea, a celui care încerc să respect legile și normele de convețuire. Ce este așa de senzațional în ascultarea unui corupt sau a unui gangster? Un ins care pe deplin conștient și din proprie voință face o infracțiune renunță, în acel moment, la orice protecție din partea legilor și societății. El nu mai are de ce să ceară să i se respecte drepturile cîtă vreme a ales să nege necesitatea regulilor convenite. Dacă s-ar dovedi că sînt ascultați cei fără vină (cîți or mai fi prin România!), atunci înseamnă că avem o foarte mare problemă. în sine, „ascultările operative” (cum le-au definit specialiștii ce se perindă pe ecranele televizoarelor) pot fi cel mult discutabile, nu neapărat o catastrofă: ori normele în vigoare îi încurcă pe cei care trebuie să apere legea, ori aceștia vor să facă mai mult decît li se cere. în ambele cazuri, chestiunile pot fi (și trebuie!) reglementate ținînd seama doar de interesele celor cinstiți și corecți.
Nu mai ai loc de-atîta senzațional! De dimineață pînă seara, Președintele se ceartă cu Premierul. Unul spune că ar fi incompetent celălalt, iar răspunsurile se trasformă în acuzații clare de corupție. Mai pe margine, miniștrii sînt căutați la comisioanele încasate pentru contractele pe bani publici, autoritățile locale împart banii cu deontologii din presă, iar în societățile de stat se pun la punct falimente cusute cu ață albă pentru a se aranja privatizări pe doi lei găuriți. De ce sînt senzaționale aceste teme? Toată lumea știe că „așa merg treburile în România”. Senzațional ar fi dacă agentul de circulație l-ar amenda pe Președinte pentru că șofează sub influența alcoolului. Senzațional ar fi dacă în fruntea instituțiilor s-ar afla oameni competenți, în locul servitorilor de la partide. Pînă atunci, însă, constatăm că ne asediază senzaționalul comun, cotidian, știut – dar nespus – de toată lumea.tele își exhibă carențele de educație, națiunea aplaudă. Da

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.