Spulberat de tren

Administrator

Un bărbat rămas neidentificat a fost găsit mort, ieri dimineață, în
apropierea stației CFR Valea Seacă, la ieșirea din Bacău. Resturile
cadavrului erau împrăștiate pe o distanță de zeci de metri și polițiștii
nu au găsit asupra lui nici un act de identitate. în schimb, oamenii
legii au descoperit în apropiere, între firele de cale ferată, resturile
unei cărți de rugăciuni și o scrisoare, ambele scrise în limba germană. Accidentul a fost sesizat de mecanicul trenului rapid Suceava-București, care a anunțat poliția prin stație.Oamenii legii au demarat o anchetă pentru identificarea victimei care pare să aibă intre 50-55 de ani. Descifrarea scrisorii găsite ar putea fi un indiciu pentru asta. Din primele cercetări, polițistii au trei variante: că bărbatul ar fi căzut din tren, că s-ar fi sinucis, sau pur și simplu a fost accidentat în timp ce traversa calea ferată și nu a observat trenul din cauza ceții. (Florin CRĂCIUN)at o anchetă pentru identificarea victimei

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.