Dupa ce Spitalul Onesti a ramas fara nici un medic oftalmolog, iar alte sectii risca sa ajunga in aceeasi situatie, municipalitatea onesteana a fost solicitata sa gaseasca solutii pentru stoparea crizei de personal medical. „Onestiul a ajuns un oras in care medicii nu mai vor sa stea – a spus consilierul local Valerian Vreme. Consiliul local trebuie sa ia act de acest fenomen si sa genereze pirghii prin care sa-i facem pe medicii sa stea aici”. Insa primarul Emil Lemnaru considera ca municipalitatea nu poate sa faca nimic in aceasta privinta. „E problema Ministerului Sanatatii, nu a noastra, iar una dintre cauzele pentru care medicii pleaca in strainatate o reprezinta salarizarea proasta de la noi – a spus primarul. In Franta, de exemplu, un stagiar poate cistiga 1.500 – 2.000 de euro, iar la noi abia daca are 300 de euro pe luna. Normal ca pleaca, in aceste conditii, dar noi nu putem interveni, decit pe partea de finantare a unor lucrari”.
Fostul director al Spitalului Onesti, medicul Gheorghe Ciobanu, a avertizat ca lipsa de personal ar putea sa afecteze si functionarea computerului tomograf, care va fi instalat in curind, pentru ca, in lipsa unor specialisti, aparatul nu va putea fi bine calibrat si va da erori mari, cu efecte grave asupra pacientilor. Sectia de hemodializa, care va incepe sa functioneze in curind, ar putea avea aceleasi probleme de personal, deorece numarul obligatoriu de asistenti medicali nu este inca acoperit. Din 8 asistenti medicali, doar 4 au fost gasiti, pana acum. De multa vreme, Spitalul Onesti duce lipsa de asistenti medicali, dar si de medici, iar sperantele sint puse in filiala din Onesti a scolii sanitare „Carol Davila”. „Este una dintre cele mai bune scoli din Romania, iar spitalul are beneficii de urma acesteia; chiar daca multi asistenti pleaca in strainatate, mai ramin destui si in tara, iar acestia vin sa se angajeze la noi”, ne-a spus medicul Adrian Brinzaniuc, purtatorul de cuvint al Spitalului Onesti.
ciuciumuciu a zis
de groaza!!! De-a ce se joaca oare Nicolaescu??? Sper sa nu moara toate babele deodata, macar cu o buruiana sa ne mai dregem ranile. Am ajuns de rasul lumii.