De la lume adunate

Administrator

„Straița săracului” și „guvernarea inteligentă”…

Calistrat COSTIN

„Dacă nu poți da săracului, nu-i mai lua din straiță”! – Daaa, iarăși trebuie să facem o țîră de politică, pentru că altfel nu se poate… Și iată de ce: o „ordine de stat”, o „orînduire”, mă rog, „puterea”, „guvernarea”, vasăzică politicienii desemnați a dirija treburile într-o țară, trebuie – sunt așadar obligați! – să facă pe însuși dracul în patru, spre a conduce poporul, „masele”, pe cei mulți (dintre care o parte însemnată o formează sărăcimea satelor și orașelor) la o stare de bine, de relativă (poftim, nu „absolută”!) prosperitate, pentru ca viața să nu pară nimănui o povară, că – se acceptă! – noi oamenii, pămîntenii nu trăim decît o singură dată sub acest soare (ce va să fie „dincolo”, „după”, e altă mîncare de răbdări… neprăjite!). în realitate, însă, ce ne văd ochii? Unii dintre „societari” (mai ales dintre cei dedulciți la „dialectica” puternicilor zilei) se tot îmbogățesc, tot umplu sacul, iar alții („simplii cetățeni”…) tot sărăcesc, tot dau înapoi ca racul!! Ei bine, guvernanții nu numai că nu-i dau săracului acel puțin cît îi trebuie acestuia să-și ducă zilele, dar îi mai umblă și la „straiță” golindu-o subtil, încet dar sigur (prin taxe, impozite trăsnite, amenzi și alte „scatoalce” gen: fumărit, oierit, podărit, vinărit, dijme peste dijme și, firește, accize!). Măi, boieri mari și dragi conducători, nu mai dați, fraților, cu o mînă și luați cu două că țara însăși va ajunge la sapă de lemn, chiar dacă voi, aleșilor, unșilor, șefilor, baronilor, „serviți” masa cu tacîmuri de aur… Mai e o problemă (parcă numai una!): sărăcia/sărăcimea unei țări e una, iar guvernarea/guvernările pot fi de stînga, de dreapta, „și-și” ori „nici-nici”! Nu mai știu, un diplomat sau un oarece politolog (om de spirit, oricum!) spunea că el nu e nici „de stînga”, nici „de dreapta”, „eu sunt inteligent, domnilor!” Inspirată găselniță! Tradusă la… proverbul nostru cu „straița săracului”, ar fi de sugerat că o guvernare, indiferent de „culoare” să facă ce-o face, să născocească ce-o născoci, dar să fie o „guvernare inteligentă”, să… înțeleagă păsurile celor ce alcătuiesc „talpa țării”, adică necazurile, nevoile, dorințele, deh, „aspirațiile” poporului, măcar la pragul minimal de trai decent, omenesc! Că pe „omul de jos” (adică pe „omul în genere”) îl interesează ca lucrurile în țară să meargă bine, normal, să-i placă la el acasă, să aibă ce pune pe masă pentru copiii lui (și, de ce nu, și pentru musafiri!) dincolo de „forma de guvernămînt” pe care i-o hărăzește istoria (deh, istoria lumii…) și, evident, să se simtă liber pe gîndurile și dorurile sale și, nu în ultimul rînd – am mai citit această cugetare a unui mare contemporan – să se țină seama de faptul că, atenție!: „Obiectivul luptei pentru libertate, cea mai lungă și mai sîngeroasă luptă din istoria omenirii, nu e nimic altceva decît dreptul de a fi lăsat în pace!”. La intervale, cînd timpul (vorba lui Marin Preda) nu prea mai are răbdare, sărăcită prea de tot și cu straița prea mult golită, sărăcimea explodează, cum s-a întîmplat cu… „mămăliga” în ’89! Să fim, așadar, domnilor guvernanți, atenți ca „straița” aceasta să fie măcar plinuță, dacă nu prea doldora de plină, că și de prea mult bine există pericolul ca omul să uite de Dumnezeu! Dar… deocamdată, parafrazînd un vechi moralist, „parcă ți-e rușine să fii fericit, cînd vezi în jur atîta sărăcie”! ît dreptul de a fi lăsat în pace!”. La intervale, cînd timpul (vorba lui Ma

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.