SE solicită suplimentarea fondurilor în programul „Fermierul”

Administrator

Ministerul Agriculturii a organizat o întîlnire de lucru cu reprezentanții băncilor cu care ministerul are încheiate convenții de lucru în cadrul programului Fermierul, respectiv BRD-GSG, BCR, Carpatica și CEC. În cadrul întîlnirii s-a analizat situația proiectelor contractate de fermieri prin programul Sapard pentru care băncile nu dispun de plafoane de creditare pentru programul Fermierul. La propunerea ministrului Dan Motreanu, s-a convenit ca pînă vineri, 30 martie, cele patru bănci să prezinte Ministerului Agriculturii o situație privind necesarul de fonduri pentru programul Fermierul. „Programul Fermierul – spune directorul Oficiului Bacău al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Constantin Becheanu – își propune să transforme un număr cît mai mare de gospodării aflate în zona agriculturii de subzistență, în ferme familiale cu caracter comercial. Programul mai are în vedere și măsuri destinate îmbunătățirii și modernizării unităților agricole. Problema principală este, însă, lipsa fondurilor de finanțare a proiectelor, datorită cărui fapt și în județul Bacău au primit banii de la băncile agreate doar cinci-șase fermieri. Sînt, însă mult mai mulți cei care așteaptă asemenea fonduri”. După ce BRD-GSG, BCR, Capatica și CEC vor prezenta această situație, Ministerul Agriculturii va dispune măsurile legale pentru suplimentarea plafoanelor din convențiile încheiate cu băncile pentru anul 2006. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.