Reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău sînt în plină anchetă de depistare a provenienței cărnii de cal care a fost vîndută pe post de carne de vită, în Buhuși. Izvorel Manolache susține că, după ce copiii lui au mîncat carnea de cal cumpărată „la pungă”, pe sub tejghea, din barul lui Dumitru Filip, au făcut „bube și au început să tușească”. Acest lucru este afirmat de bărbat și în declarația pe care a dat-o reprezentanților DSVSA din Bacău. Omul spune că, zilele acestea, urmează să își ducă copiii la spital pentru a-i supune unor analize medicale. „Au făcut un fel de alergie. Am să merg la medic ca să văd ce boală au. Oricum, îl dau în judecată pe Filip, fiindcă și-a bătut joc de copiii mei. De ani de zile cumpăr carne de la el, dar pînă acum nu am pățit așa ceva. Mai sînt și alți oameni în Buhuși care spun că au cumpărat carne de la el. Mie mi-a dat-o de sub tejghea, dar lor le-a dat-o din frigiderul barului”, susține Manolache.
Alți trei reclamanți
Reprezentanții DSVSA Bacău susțin că, în decursul anchetei, au mai apărut alți trei oameni care spun că au cumpărat carne de la Filip. „Problema e că declarația lui Manolache se cam bate cap în cap cu cea a lui Filip. Manolache spune că a cumpărat carne de la Filip, cum a mai făcut de multe ori pînă acum, în schimb, „vînzătorul” susține că nu i-a dat acestuia nici un gram de carne. Ambele părți au adus martori. Unii jură că toată carnea e cumpărată „la pungă” de la barul lui Filip, iar, de partea cealaltă, oamenii lui Filip spun că „nu s-a vîndut niciodată carne în acel bar”. Reprezentanții DSVSA sînt convinși că, în toată povestea aceasta, cineva minte. „Totuși, Filip este cel care știe cel mai bine cum a ajuns carnea de cal în barul lui. El și acum susține că nu a vîndut gram de carne”, a spus directorul Zaharia.
„Calul cu piciorul rupt a fost hăcuit de romi”
Cei care anchetează cazul înclină să creadă că, toată carnea provine de un cal care și-a rupt piciorul în fața poliției de la Blăgești. Aceștia susțin că, Theodor Tănase, proprietarul animalului și-a lăsat calul șchiop, la un om care avea casa în apropiere. El l-a dat unor romi din zonă. „Cine știe ce au făcut romii cu calul? Poate l-au hăcuit și l-au vîndut lui Filip, iar acesta, la rîndul lui, lui Manolache și altor oameni din Buhuși. Cel mai bine era ca Primăria să anunțe firma de ecarisaj și calul să fie ridicat de cei de la Protan. Nu se mai ajungea la toată povestea asta!”, susține directorul Zaharia.
ASP: „începem și noi ancheta!”
Reprezentanții Autorității de Sănătate Publică (ASP) Bacău ne-au spus că vor trimite oameni în zonă, pentru a demara o anchetă în acest caz. „Nu am fost sesizați de nimeni, dar vor face asta pe baza celor apărute în «Ziarul de Bacău». Am auzit că Filip vindea carne în barul lui, pe sub tejghea. O echipă va pleca la Buhuși. Dacă medicii confirmă că există în zonă minim patru persoane care au făcut toxiinfecție alimentară deoarece au consumat carne care provine din aceeași sursă, trebuie să anunțăm cazul mai sus, la București”, ne-a spus Marin Buștuc, director adjunct al ASP, Bacău.
Reprezentanții Poliției din Buhuși ne-au spus că așteaptă ca DSVSA va finaliza ancheta și apoi, vor lua și ei în lucru cazul. „Ancheta trebuie făcută de DSVSA și apoi dosarul va ajunge și la noi. Deși carnea de cal este comestibilă, în acest caz discutăm despre comercializarea cărnii într-un loc neautorizat și substituirea cărnii de cal în carne de vită. în Codul Penal, aceasta este o infracțiune!”, ne-a explicat subcomisarul Ioan Chiriloiu, comandantul Poliției din Buhuși. (Olimpia FILIP)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.