Primarii din județ au fost puși să caute pe raza comunelor pe care le conduc puncte temporare pentru sacrificarea mieilor. în cadrul întîlnirii de marți cu primarii din județ, Vasile Zaharia, directorul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău, le-a cerut edililor să trimită propunerile de spații care pot fi igienizate și pregătite pentru tăierea mieilor. „Noi am trimis adrese către primării și am rugat medicii veterinari să se informeze asupra depistării mai multor spații de sacrificare a mieilor, dar nu am primit propuneri. De aceea vă rog să căutați pe raza comunei și dacă depistați ceva să ne anunțați”, a informat Vasile Zaharia. în prezent, în județ sînt două abatoare cu autorizație permanentă pentru tăierea mieilor și alte cinci spații temporare. Acest lucru ar putea crea un haos în apropierea sărbătorilor pascale, deoarece aici ar trebui tăiați toți miei din județ. Primarii au fost nemulțumiți de situația creată de aderarea la Uniunea Europeană. „Cum să meargă omul cu mielul din Ghimeș să îl taie tocmai la Vultureni?”, au spus primarii. Vasile Ailincăi, primarul municipiului Moinești, s-a oferit să pună la punct un spațiu de sacrificare a mieilor în incinta halei din piață, mai ales că orașul nu are un astfel de „abator” temporar, iar oamenii ar trebui să meargă pînă la Helegiu, cel mai apropiat punct, să își taie mielul de Paște. Propunerea nu a fost acceptată, deoarece nu convine normei europene și i s-a recomandat să caute altă locație. în cele din urmă au apărut și primele propuneri pentru noi spații temporare, la Podu Turcului, Măgirești sau Buhoci. O altă veste bună este aceea că gospodarii își vor putea face puncte autorizate de tăiere temporare chiar și în gospodării, sub stricta supraveghere a unui medic veterinar și numai pentru consum propriu, nu și pentru comercializare. în perioada sărbătorilor pascale, echipe mixte de control de la DSVSA și Protecția Consumatorului vor bate județul în lung și în lat să monitorizeze modul de transport al mielilor, precum și cel de sacrificare.
Mieii, înainte de tăiere, ținuți pe palme
Reprezentanții DSVSA susțin că, înainte de sacrificare, mieilor trebuie să li se ofere tot confortul. „Vor fi amenajate în piețe spații pentru cazare cu posibilități de adăpare. De asemenea, mieii trebuie să fie transportați în condiții bune cu mașini adecvate”, ne-a declarat directorul Zaharia. Spațiile în care mieii vor fi sacrificați trebuie să fie racordate la sistemul de alimentare cu apă potabilă rece și caldă. în timpul tăierii, jupuirii și eviscerării trebuie să se respecte salubritatea cărnurilor obținute. Va fi amenajată o separare prin panouri a spațiului astfel încît sacrificarea animalelor să nu producă disconfort cumpărătorilor. Cei care sacrifică mieii sînt obligați să înlăture deșeurile rezultate după dăiere (sînge, piei, masă gastrointestinală) și să le dirijeze apoi spre unitățile de ecarisare.(Claudiu TĂNĂSESCU, Olimpia FILIP)iei, masă gastrointestinală) și să le dirijeze apoi spre unitățile de ecarisare.(Claudiu TĂNĂSESC
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.