Contrapunct

Boala sărăciei

Eugen VERMAN

Pe vremea copilăriei mele, tuberculozei i se spunea – cel puțin în mahalaua în care m-am născut – oftică. Iar cei bolnavi, erau ofticoșii. Mai la deal cu vreo patru sau cinci case de gospodăria noastră era o familie de ofticoși. Patru băieți erau în casa aceea și toți erau bolnavi. Părinții lor n-aveau nimic. în schimb, băieții!… Lumea spunea că oftica trage la tineret, că bacilului îi plac plămînii tineri, fragezi. Părinții mei ne povesteau, nouă, copiilor, că mai înainte boala era peste tot. La două – trei case erau cazuri de astea. Și de oftică nu scăpai… Ion era cel mai mic dintre feciori, mai mare cu vreo zece ani ca mine, și parcă-l văd și acum: înalt și slab, cu fața trasă, colorată de un roșu aprins, tușind. Avea o tuse adîncă, spartă, cavernoasă. Nu l-am văzut scuipînd sînge, dar mama spunea că toți din casă scuipă sînge cînd tușesc. Pe Ion îl știu, că era mai apropiat de noi, cei mici, eu aveam, poate, vreo șase sau șapte ani la timpul acela. Adevărul e că, de acasă, ni se spusese – și tata și mama ne-au învățat astfel – să nu stăm în preajma lui, că ne îmbolnăvim și noi, că „oftica se ia ca rîia”, dar noi eram atrași de Ion ca de un magnet. Era un tînăr tare bun la inimă, avea o vorbă cuminte, domoală și știa o mulțime de lucruri, mai ales din Geografia lumii, că la școală iubise tare mult acest obiect de învățătură. Părinții lui Ion auziseră că ceaiul din rădăcini de măceș ar fi leacul cel mai bun. Așa că mai toată ziua mama băieților era pe dealul Cîrlomanului cu un hîrleț și cu un sac și săpa și aducea rădăcini acasă. Și Ion bea zilnic – chiar el ne-a spus asta – cîțiva litri de ceai de acela, care era tare amar, dar că ar fi fost vindecător. Numai că, într-o zi, Ion n-a mai apărut. Mama a spus că a căzut la pat. Nici pe frații lui nu i-am mai văzut. Mama și vecinii spuneau că-s duși la spital, la Bisericani. Ion a murit într-o toamnă cu vînt rece și ploaie deasă. Nu l-am văzut mort, că sicriul era acoperit… După aceea nu s-a mai auzit de ofticoși pe strada noastră. Și, cu trecerea anilor, tuberculoza a devenit din ce în ce mai rară. Cît am fost eu copil și, apoi, tînăr, pe strada noastră n-a mai murit nimeni de oftică.
Sigur, boala n-a dispărut cu totul. Ca ziarist, am scris de mai multe ori articole de la Spitalul TBC din Bacău. Cauzele bolii sînt, mai ales, lipsa hranei consistente, dar și murdăria și, în general, lipsa de educație. Acest din urmă fapt însemnînd – din cîte mi-a spus un bun și apropiat prieten, fost director al Spitalului amintit – ignorarea tratamentului și a bolii, „dezertarea” din spital, contactul cu cei sănătoși etc. Dar, repet, cazuri din ce în ce mai rare… Iată, însă, că acum boala asta cumplită a redevenit de actualitate. S-au semnalat două focare de TBC – unul în Moldova, la Fălticeni, și altul la Ineu, lîngă Oradea. Un reputat medic afirma, însă, la radio, că două focare n-ar însemna nimic; România însăși e un focar de tuberculoză. Este de-a dreptul șocant să afli că peste 70 la sută dintre români sînt infectați cu bacilul tuberculozei, din care cel puțin 10 la sută se pot îmbolnăvi de această boală foarte grea, care doar după tratamente îndelungate poate fi vindecată. Sîntem, în Europa, țara cu cea mai mare incidență a tuberculozei! La auzul acestei informații – spuse, repet, de un reputat om de știință, specialist în domeniu – am tresărit. Dacă, și în acest caz, „istoria se repetă”, cu toate progresele făcute în vindecarea bolii, o mare nenorocire planează peste noi. Din nefericire, nu e singura… Căci, se pare, cea mai grea boală la români continuă să fie sărăcia, o boală în permanentă expansiune. Iar medicii recomandă, între altele, vizavi de tuberculoză, ca oamenii să mănînce bine și să nu muncească pînă la extenuare. Recomandarea aceasta apare ca o adevărată ironie cînd știm că mulți conaționali abia își duc traiul de pe o zi pe alta, muncind, pentru salarii mizerabile, zece și douăsprezece ore zilnic.
. Dacă, și în acest caz, „istoria se repetă”, cu toate progresele făcute în vindecarea bolii, o mare nenorocire planea

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!