Furt la drumul mare
• presa de partid (II)
Printr-o coincidență aproapiată de paranormal, săptămîna trecută, adică atunci cînd am pledat aici pentru reapariția publicațiilor de partid, am primit primul număr din noua serie a „Dreptății”. Nu vă imaginați bucuria și surpriza mea. Bucuria, însă, a fost de scurtă durată, deoarece, după ce am parcurs cele douăsprezece pagini ale ziarului, am constatat că de fapt nu este un ziar, ci un buletin informativ de uz intern. Nici măcar nu apare la chioșcuri, ca să nu mai zic de faptul că nu a fost în nici un fel promovat, că se difuzează aproape clandestin, că nu are o redacție (!!), că este foarte neprofesionist făcut. Se amestecă informația cu opinia în rubrici care nu conțin ce promit, mai peste tot este prezentă poza domnului președinte Miluț, se dau informații cu privire la activitatea unor organizații ale partidului, cum ar fi cea din Timiș, care se adresează unui număr foarte mic de cititori, pagina ultimă este ocupată cu un pictorial electoral de-a dreptul urît, dar ce să mai spun!, o analiză pagină cu pagină ar arăta o dezamăgire după alta. În caseta redacțională sîntem informați că „Ziarul este editat de Biroul de Presă al PNȚ-CD”. Domnii care au hotărît să învie „Dreptatea” nu știu că meseria de ziarist este o meserie grea și nu o poate face oricine, iar un ziar trebuie să fie făcut, ba chiar girat, de ziariști care să aibă nu doar talent, ci și notorietate. Programul unui ziar, chiar al unui ziar de partid, nu este un program politic. El trebuie expus în editorialul primului număr de personalitatea care adună cititorii. S-a făcut o încercare cu domnul Vartan Arachelian, a eșuat din nu știu ce motive, dar le pot bănui… Amintiți-vă că PDSR-ul, cînd a dorit să-și facă un ziar de partid, „Azi”, l-a chemat pe Ion Cristoiu și el i-a adus ca zestre pe toți cititorii care-l citeau cu pasiune în paginile „Evenimentului zilei”. Editorialul primului număr al noii serii a „Dreptății” este semnat de domnul Virgil Petrescu, vicepreședinte al PNȚ-CD, care nu suflă o vorbă despre programul noii publicații! Abia în pagina a treia, un articol nesemnat, dar atribuit în titlu domnului Ion Diaconescu, președintele de onoare al partidului, face un istoric al „Dreptății” și exprimă ideea cu care am început aceste rînduri: fiind ziar de partid, el se adresează într-un tiraj mic doar membrilor de partid. Dar atunci este un buletin informativ de uz intern, în timp ce un adevărat ziar de partid ar trebui să se adreseze opiniei publice, masei de alegători pe care să o determine să voteze partidul respectiv!
Ce-l poate interesa pe cititor în acest ziar? Fiind un „ziar”… hebdomadar, știrile (două pagini!) sînt excluse, nici ziarele… zilnice nu pot ține pasul cu televiziunile care transmit informația în timp real. Poate doar selecția să justifice prezența unor știri, dar o asemenea publicație ar trebui să se bazeze mai ales pe articole de opinie, de analiză și de investigații. Pentru asta trebuie să ai semnături de valoare, pe care cititorul, care nu trebuie să fie neapărat membru PNȚ-CD, să le caute, să le urmărească. Ce poate reține cineva din acest prim număr? Că domnul președinte Miluț a fost în campanie electorală la Cluj, la Dolj ori la Seaca de Pădure? Asta-l interesează prea puțin, dar prezentarea unor candidați la alegerile pentru Parlamentul Europei s-ar putea să intereseze. Un titlu ca „Parlamentul european cere egalitate între bărbați și femei” este mai degrabă comic, dar pagina de analiză ititulată „Nu vă vindeți pămîntul pe nimic!” este exact ce-i trebuie unei asemenea publicații. Cititorul află că în Olanda un hectar de pămînt arabil era, în urmă cu trei ani, 29000 de euro, în Irlanda de Nord – 24.000, în Germania sau în Belgia – 17.000 de euro, în timp ce la noi prețul a variat între 170 și 310 euro ! Vin investitori și cumpără mii de hectare pe nimic, apoi le revînd mult mai scump. Italieni, greci, arabi cumpără pămîntul pe niște prețuri derizorii, pînă în 500-700 de euro, apoi le vînd nemților cu 1.500! Tema este foarte gravă, ea ar trebui să provoace o adevărată campanie de presă, deoarece are implicații mult mai adînci decît faptul că țăranii sînt furați la drumul mare, că celebra lozincă „nu ne vindem țara” a fost înlocuită cu „o dăm aproape gratis”!
Această apariție a „Dreptății”, care m-a surprins, m-a bucurat, apoi m-a amărît, trebuie salutată. Eu sper că ea va deveni, dintr-o frumoasă intenție, o certitudine. (Ioan NEACȘU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.