Programele de sănătate, blocate de lipsa normelor de aplicare

Administrator

Cu o întîrziere de trei luni, în sfîrșit, actul normativ privind programele naționale de sănătate care se vor derula în 2007 a fost aprobat. El a intrat în vigoare la 1 aprilie 2007. Dar și acum pasul a fost făcut numai pe jumătate. Pe hîrtie au fost stabilite sumele care vor fi alocate pentru fiecare program și subprogram de prevenție (intră în competența Autorității de Sănătate Publică) sau curativ (urmărite de Casa de Sănătate). Dar pînă ce finanțarea va fi deschisă în cazul unora va mai dura. Așa cum, de altfel, va mai trece o vreme pînă ce va fi pusă la punct toată procedura după care programele se vor desfășura. „Așteptăm normele legate de partea tehnică privind aplicarea actului normativ. Deocamdată, nu avem softul, lista de medicamente și nici prețurile acestora. Casa va deconta prețul de vînzare, de la raft, și nu cel de referință, astfel că bolnavul nu va plăti nimic. Noi credem că toate acestea vor fi rezolvate în luna în curs”, a declarat doctorul Mihai Ichim, purtătorul de cuvînt al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău, referindu-se în mod special la programul național de tratament al bolnavilor de diabet, cancer și stări posttransplant.

Farmaciile nu au programul informatic

Problema cea mai spinoasă este a miilor de bolnavi de diabet sau cancer, precum și a celor care au transplant de rinichi sau ficat. Conform noilor reglementări, insulina pentru diabetici, precum și medicamentele necesare tratării celor cu transplant de organe se vor elibera, începînd cu 1 aprilie, din orice farmacie care se află în relație contractuală cu CAS Bacău. De asemenea, și medicamentele de tip oral (tablete) pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor cu afecțiuni oncologice se vor găsi în toate farmaciile care au contract cu Casa de Sănătate.
Judecînd după hotărîrea de guvern care reglementează acest lucru, normal, din 1 aprilie toate cele 125 de farmacii care au semnat contract cu CAS Bacău ar fi trebuit să onoreze orice rețetă de insulină, imunosupresive (pentru cei cu transplant) ori pastile folosite în tratamentul în ambulatoriu al cancerului. La trei zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, nici o farmacie din județ nu este încă pregătită să se conformeze lui. „Nu am auzit nimic de insulină. Nu avem nici o adresă în acest sens”, a declarat o farmacistă din Bacău. De la o altă farmacie ni s-a răspuns: „Nu este instalat programul informatic, nu sînt nici normele de aplicare. Noi avem tot interesul să onorăm și rețetele cu insulină și celelalte medicamente, dar trebuie să așteptăm pînă se vor pune la punct toate”.

Stoc de medicamente, doar pentru jumătate de lună

în ciuda evidențelor, reprezentantul CAS Bacău susține că situația este sub control și că bolnavii nu vor avea de suferit. „Noi știm că la farmacia Spitalului Județean de Urgență, unde s-au eliberat pînă acum toate aceste medicamente, există stocul necesar pentru aprilie”, a spus, ieri, doctorul Mihai Ichim. Dar tot ieri, cu doar o oră înainte, managerul SJU, Dan Stoica, a declarat: „Stocul existent acoperă jumătate de lună. Dacă farmaciile cu circuit deschis vor începe să elibereze abia la 1 mai, atunci, într-adevăr, va fi o problemă”. Semne de întrebare ridică și alte programe de sănătate, dintre cele gestionate, de această dată, de către Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Bacău. „încă nu știm ce programe vom derula noi. Urmează ca Ministerul Sănătății să le nominalizeze. Apoi, nu avem nici fila de buget. Abia acum se deschide creditarea”, a precizat doctorița Cecilia Lucaci, șeful Direcției de Programe din cadrul ASP Bacău. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.