Lumină Pascală pentru doi orfani

Mădălina, o fetiță de opt anișori, și Alin, frățiorul său mai mare, par a avea viața umbrită de un blestem. Bucuria copilăriei le-a fost fărămițată, rînd pe rînd, de pierderea cuiva drag. Lumina învierii îi va găsi orfani. Tatăl i-a părăsit de cîțiva ani, a plecat în lume, a fost găsit prin Interpol, dar nu-și suportă copiii, după cum spun cunoștințele. Bunica, cea care i-a crescut, a murit anul trecut. Pentru că nu și-a permis să meargă la spital din timp, s-a dus cînd totul era prea tîrziu și s-a stins. Mama le-a murit anul acesta, de cancer. Nu le-a mai rămas decît bunicul, bolnav de Alzeimer. Au grijă unul de altul. Bunicul le face „supă de răceală” și mîncare de ciuperci, iar ei au grijă ca tataia să nu uite să-și ia seara pastilele. Nici unul nu vrea să se despartă de celălalt, chiar dacă, poate, micuții ar avea o viață mai bună. Copilașii se află sub tutela unui unchi, dar de dat nu-i dă nimănui bunicul, s-ar stinge, spune bătrînul, fără ei. Mădălina și Alin sînt dintr-o familie bună, bunica și mama erau cadre didactice cu studii superioare. Amîndoi copiii sînt elevi ai Școlii „Constantin Platon”. Pentru ei, cîteva cadre didactice și copiii de la o altă clasă au strîns bani, pentru a le mai alina amarul cu niște daruri. „E o binefacere. Ne-am gîndit la acești copii singuri, întîi cu Fundația „Buna Vestire”, la care sînt secretar, și apoi au auzit colegii și elevii și au vrut și ei să contribuie. Copiii s-au gîndit chiar să le aducă și ouă roșii. Nu cred că le-ar face un bine să fie luați într-un centru de plasament. Ar fi bine dacă ar putea să meargă cineva acolo, să le mai facă puțină curățenie și un pic de mîncare”, a declarat învățătoarea Nela Orîndaru. „Băiețelul e slab, are și probleme de sănătate, și un defect de vorbire. Mădălina e foarte bună la carte. Alin e mai leneș, cam copie de la ea. Fetița era foarte atașată de mama ei. O desena mereu în rochii, cu coroniță, și spunea că este prințesa ei. înainte de a muri, pentru că familia nu le mai dădea voie copiilor la spital, fetița i-a scris o scrisoare. Am citit-o și eu. âi spunea că vrea s-o vadă, să-i dea supă. în ziua aceea a murit. Am fost terminată. Sînt și eu mamă și bunică”, ne-a spus învățătoarea copiilor. Fetița zîmbește reținut, are privirea curată, dar unghiile murdare, la fel și bluza de pe ea. Ghiozdanul apasă greu spatele de copil, parcă ar fi în el și greutățile vieții. De Paști, își dorește o păpușă. „O doamnă ne aduce cozonaci, a fost prietena lu’ bunica”, spune copila, greu, cu pauze lungi. învățătoarea o roagă să recite poezia aceea pe care a învățat-o la școală pentru Paști. Copila o spune, zîmbind, dar versurile curg străine de ființa ei mică și singură. E o poezie despre bucurii, haine noi și părinți. Iar fata o spune înainte. (Laura HUIBAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!