Asociația Robert Cole din Comănești a inaugurat, zilele acestea, ateliere vocaționale pentru tinerii cu dizabilități. Acestea au fost concepute pentru a le oferi o șansă copiilor, care vor termina clasa a VIII-a în cadrul Asociației „Robert Cole” și celor din cadrul Școlii Speciale Comănești, de a practica o meserie. Asociația „Robert Cole” a fost înființată la inițiativa organizației umanitare britanice „Biggin Hill Romanian Group”, în 1997. Această asociație este rezultatul unui parteneriat între organizația umanitară britanică „Biggin Hill”, Consiliul Local Comănești și Ministerul învățămîntului. Principala activitate a asociației este recuperarea, socializarea și integrarea copiilor și tinerilor cu dizabilități în societate. 80 de copii cu dizabilități frecventează cursurile din cadrul asociației. O mare parte dintre aceștia vor termina clasa a VIII-a și sînt înscriși la Școala de Arte și Meserii din cadrul Școlii Speciale Comănești. (Doina TIMUȘ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.