Unitățile alimentare din municipiul Onești au un program de
funcționare între orele 6.00 – 21.00, pe 6 aprilie, iar sîmbătă, 7
aprilie, ele vor funcționa între orele 6.00 – 19.00. Super-shopping –
ul „Victoria” va funcționa între orele 9.00 – 20.00, în zilele de 6 și 7
aprilie, iar pe 8 aprilie va fi închis, la fel ca toate unitățile
comerciale din municipiu. Luni, 9 aprilie, magazinele alimentare vor funcționa între orele 7.00 – 13.00, iar din ziua de 10 aprilie ele vor urma programul normal de funcționare. Farmaciile oneștene vor fi închise în prima zi de Paști, iar luni, 9 aprilie, vor funcționa după programul unei zile de duminică. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.