Trei persoane au ajuns la spital în urma unor accidente care s-au petrecut marți în județ. La Preluci, Ștefan B., de 23 de ani, a traversat strada fără să se asigure și a fost lovit de Dacia condusă de Vasile N. Imprudentul pieton a suferit politraumatisme. Cu același diagnostic a ajuns la spital și Ioan P., de 22 de ani, din Pîrjol. Aflat sub influența alcoolului, tînărul a pierdut controlul volanului într-o porțiune de drum în curbă și s-a izbit de o grămadă de bolțari. Accidentul cu consecințele cele mai grave s-a petrecut în satul Barați, unde un șofer a fugit de la locul faptei după ce l-a lovit pe Marian R., de 24 de ani, din Onești. Pe baza probelor culese de la locul faptei, polițiștii au găsit Fordul parcat în curtea lui Gheorghe R., de 32 de ani. El a recunoscut comiterea accidentului, însă nu avea permis de conducere și în momentul în care a fost testat cu alcooltestul, aparatul a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expitat. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.