Primă de consolare

Administrator

Mihai BUZNEA

Hasnaua cu bani publici gestionată de puternicii zilei instalați la guvernare reprezintă o adevărată mină de aur pentru clientela lor politică, aceasta roind în jurul ei precum albinele la stup ori muștele la rahat. Bugetul devine, astfel, un fel de panaceu universal cu care se tratează interese de tot felul, dar la care accesul se face prin selecție riguroasă. Cu „oamenii noștri”, adică „ai lor”, la înaintare.
De cîteva zile nu am mai auzit spunîndu-se ceva despre scandalul iscat de ex-ministrul de externe Mihai Răzvan Ungureanu cu a sa ordonanță de urgență cu articol unic prin care-și ridica simbria de diplomat reprezentant al României la SECI – Inițiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei – de la Viena. De la patru, la opt mii de euro, ceea ce în traducere liberă înseamnă 280 de milioane de lei vechi pe lună, adică peste 9 milioane pe zi, adică de aproape două ori și jumătate salariul minim brut pe economie. Dublă lovitură de maestru: deblocarea postului cu pricina, pe care-l ținuse în rezervă pentru eventualele „zile negre” de după încetarea mandatului său ministerial, și dublarea indemnizației. O consistentă „primă de consolare” pentru pierderea mult-rîvnitului fotoliu, care să-l ajute să scape de stresul și migrena pricinuite de șutul primit în spate care-l catapultează de pe malurile Dîmboviței direct în capitala muzicii europene.
Dar ilustrul diplomat cu figură de adolescent imberb nu e nici pe departe primul în top-ul devoratorilor de bani publici; el doar a primit lecții de la alții, pe care le-a aplicat așa cum l-a tăiat capul, drept pentru care nici pricina de vină nu i-e chiar așa de mare. Parlamentarii s-au instalat în fotoliile de lojă, fiind de departe deținătorii unor beneficii ce pot stîrni cu adevărat dureri de cap. Un simplu inventar: mărirea considerabilă a indemnizației salariale; fondurile forfetare lunare pentru întreținerea cabinetelor din teritoriu; indemnizațiile de ședință; pensiile de demnitar, la încheierea mandatului; indemnizațiile de europarlamentar pentru cei care au fost „împinși” către forul european. Asta pentru ce e în față, deci se vede. Și „lanțul slăbiciunilor” nu se oprește aici, se-ntinde zală cu zală pînă ajunge mai pe lîngă noi: manageri „performanți” la regii autonome cu capital public privat care-și „taie” salarii de multe zeci, și chiar sute de milioane de lei. Regia băcăuană de apă și CET (veșnic în criză de fonduri) sînt doar două exemple. Deși le pîndește la fiecare colț de stradă spectrul falimentului. Regula e cît se poate de simplă: nu scăpa ocazia. Și care trimite la o zicală veche de cînd lumea: cine umblă cu mierea nu se poate să nu-și lingă degetele. Așa că scandalul Ungureanu are toate șansele să se stingă înainte chiar de a se fi aprins cu adevărat. Ați mai auzit ceva despre el în ultima vreme? Nu?! Aveți dreptate, am avut parte de chestiuni mai importante la ordinea zilei: decesul Alianței D.A., schimbarea vechiului guvern, vizita privată a președintelui Traian Băsescu la Sibiu împreună cu familia și, desigur, sărbătorile pascale. Cu-atîtea evenimente importante, unde să mai încapă și o jonglerie diplomatică de cîteva mii de euro?! Chiar că-i jenant în comparație cu „tunurile” de calibru greu! Așadar, lăsați omul să se trateze de stres după lovitura primită. Cu ce ați vrea să revină la starea inițială dacă i se ia pîinea de la gură! Deși ne cam apucă durerea de cap dacă am calcula cîte salarii minime pe economie încap într-unul singur: 70!e, am avut parte de chestiuni mai importante la ordinea zilei: decesu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.