Numărul mediatorilor sanitari pentru comunitățile de romi din județul nostru s-a mărit. Dacă pînă acum existau doar patru astfel de persoane specializate în problemele romilor, acum, numărul lor a ajuns la 12. Cei opt noi mediatori sanitari au urmat un curs, în perioada 1 – 4 martie, la finalul căruia au dat un test. Inițial s-au arătat interesați să devină mediatori zece femei rome, dar au promovat doar opt dintre ele. Acestea vor lucra în Bacău, Buhuși, Valea Seacă, Pîncești și Asău. Mediatorii sanitari sînt pîrghia dintre medicii de familie și romi, identifică modalități de creștere a accesului romilor la serviciile medicale publice, se ocupă de combaterea discriminării față de romi în cabinetele medicale și asigură instruirea pacienților provenind din această etnie. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.