Școala – o simplă viziune

S-ar putea spune că mie personal nu-mi place școala, găsind cîte un motiv eficient de a fi, permanent, în dezacord cu ea. Și totuși, mărturisesc că mi-aș aminti oricînd, orice detaliu legat de aceasta; poate culoarea jaluzelelor, culoarea scaunelor și chiar forma băncilor, genul de detalii ce-mi place să știu că mă enervează zilnic prin „prezența” lor… Simplă rutină, sau poate mai mult?!
Nu sînt în măsură și nu vreau ca acum să zic că probabil, cîndva, după multe obstacole ce ne vor îngreuna existența, cînd nu vom mai avea o stabilitate practică și poate cînd viața noastră, a tuturor, va deveni o sursă continuă de neliniște și oboseală, îmi voi dori cu ardoare să fiu iarăși în liceu. E un clișeu, o frază pe care părinții și în general toate persoanele adulte sînt obișnuite și deja îndrăgesc să o spună. Și, poate, totuși, au dreptate. Voi aprecia acest lucru probabil cînd voi mai crește. Sau nu.

Ideea mea este că poate… doar poate… „Dumnezau stă în detalii…” și că în general însumarea tuturor lucrurilor acceptate și trăite de fiecare dintre noi, care ne fac într-o oarecare măsură fericiți, deopotrivă mai mici sau mai mari, reprezintă viața, existența unică și strict personală a fiecăruia.
Gîndind obiectiv, probabil că viața este în mare doar o farsă grozavă care ne convinge permanent și fără ezitare să disprețuim constant ceea ce avem la un moment dat, provocîndu-ne mereu să tînjim după idealuri ce, odată atinse, vor fi supuse aceleiași rutine… disprețul, mai mult sau mai puțin meritat.
Pentru că timpul, un mare iluzionist, nu va vrea niciodată să ne dezvăluie ce presupun cu adevărat visele noastre. Altfel bănuiesc că n-am mai visa.
Revenind la școală, indiferent dacă ne place, trebuie să recunoaștem că aceasta ne influențează în mod conștient sau nu, dar oricum definitoriu, existența. Ne ajută să creștem din punct de vedere moral, să ne maturizăm cu sau fără voia noastră, pentru că oricît ne-am dori, nu vom reuși niciodată să rămînem copii pentru totdeauna.

Ei ne pregătesc pentru viață

Și sînt numeroase persoanele care ne influențează gîndirea și în principal, firea, fără poate a realiza acest lucru. Dar orice profesor ar trebui să fie conștient că simpla situare a sa la catedră presupune o doză de impunere, deși, în mod clar, nu suficientă, mai ales pentru generațiile actuale. Există persoane cu adevărat deosebite, ce intensifică doza de impunere despre care vorbeam înainte și care, indiferent de materia pe care o predau, reușesc să atragă interesul și să provoace un sentiment straniu de respect colocvial, izvorît probabil dintr-o ultimă fărîmă de copilărie. Acești oameni, care nu trebuie să țipe pentru a impune, două acțiuni destul de confundate la nivel actual, vor rămîne întipăriți într-o părticică a inimii și minții noastre și ne vor ghida permanent într-o școală a vieții, cu mult mai dificilă decît cea pe care o practicăm acum. Pentru că ar trebui să fim bucuroși că școala de zi cu zi pe care iubim s-o detestăm este cel mai veridic punct al vieții noastre de adolescenți.
Și trebuie să recunosc că unele activități s-au dovedit a fi cu adevărat interesante, cum ar fi stabilirea unui grup de dezbatere de tip Karl Popper, care are în vedere discuții argumentate privind anumite evenimente sau deopotrivă idei, concepții.

De ce „debate”?

Dezbaterea are ca scop primordial comunicarea, evident fiind faptul că fiecare dintre noi are temeri ori rețineri în susținerea unui discurs oral coerent în fața a numeroase persoane. Dar sîntem conștienți că acest lucru ne va fi absolut necesar în susținerea probei orale a examenului de bacalaureat și astfel ne este insuflat și respectul pe care trebuie să-l avem atît în abordarea unei idei, dar mai ales în contrazicerea opiniilor interlocutorilor.
Astfel, dacă „debate”-ul presupune un real ajutor în dezvoltarea noastră și în pregătirea examenelor orale, este atestat psihologic că anumite persoane, care au privilegiul de a fi capabile să țină un discurs oral cu ușurință, prezintă unele deficiențe la nivel scris, fiind total copleșite de emoții. Opțiunea adecvată, deși oarecum dificilă, o reprezintă olimpiadele. Poate că rezultatele nu vor fi tocmai satisfăcătoare sau cel puțin nu la nivelul așteptărilor, pentru că espectativele sînt în general ridicate, dar va reprezenta un bun început în acomodarea cu tensiunea unui examen. De altfel, ele dezvoltă un limbaj și un vocabular elevat în cazul unei olimpiade la limba și literatura română, respectiv o abilitate de calcul și o dexteritate de excepție pentru o olimpiadă la matematică.
Toate aceste aspecte propuse de învățămînt conferă cîteva dintre elementele esențiale necesare fiecăruia dintre noi, o serie de atracții ce poate ne vor face să regretăm ceva după scurta noastră trecere prin liceu.

Nostalgie

Chiar dacă, în cîțiva ani, ne vom aminti numai culoarea jaluzelelor, să sperăm că o vom face cu drag și în același timp vom lăsa ceva de regretat în urma noastră, pentru ca acele jaluzele asemănătoare, de altfel, cu multe altele, să fie cu adevărat deosebite prin amprenta noastră, a copilăriei, a exuberanței noastre atît de specifice. însă, cel mai important ar fi ca în acești ani să reușim să conviețuim unii cu alții, chiar dacă unii poate nu ne suportăm în cea mai mare parte a timpului, să reușim să găsim lucrurile bune în fiecare, pentru că aceasta este cea mai importantă, dar și cea mai grea probă a vieții de liceu și nu numai, a vieții în general. (Mihaela APETREI)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!