Scăderi și lichiditate modestă la Bursă
Ședința bursieră de vineri, 13 aprilie, la Bursa de Valori, a fost una destul de liniștită, de continuare a corecției începută în ziua anterioară și care era normală după creșterile importante din prima parte a săptămînii. Lichiditatea a fost foarte scăzută, cu tranzacții sporadice și de volum redus. Acest comportament de așteptare și interes redus din partea investitorilor este, dealtfel, foarte des întîlnit în zilele de vineri, așa că nu a surprins pe nimeni: nici pe investitori și nici pe brokeri sau pe analiștii pieței.
Pînă la închiderea zilei, însă, în piață au intrat și cîteva ordine de cumpărare mai importante, care pe fondul ofertei scăzute de acțiuni la vînzare au condus la o inversare de tendință. Așa se face că, la puține zeci de minute înainte de închiderea zilei, cotațiile să revină pe creștere, mai ales în cazul SIF-urilor.
Ca atare, dintre cei patru indici ai pieței trei au închis ziua pe plus și doar indicele BET-C a afișat o scădere de 0,36%. Aprecierea cea mai consistentă a avut-o indicele BET-FI, însă ea a fost de doar 0,41%.
Valoarea totală a tranzacțiilor nu a depășit 9,5 milioane de euro. De la începutul anului și pînă în prezent au mai existat doar trei ședințe de tranzacționare cu volume de tranzacționare atît de scăzute, ceea ce lasă o imagine cît se poate de grăitoare cu privire la interesul pe care investitorii l-au avut pentru bursă ieri.
Am avut și două tranzacții pe piața Deal, una cu acțiuni Transelectrica (50.000 de acțiuni la prețul de 47,3 lei pe acțiune) și celaltă cu acțiui BRD (45.500 de titluri la prețul de 21,3 lei). (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.