Jurnal de teren

Talentele Clementinei Găină

Vasile PRUTEANU

Dacă vreți să scurtați calea cu 60 km o luați pe drumul ăsta, care urcă muntele. Nu-i asfaltat, dar e bun. O să vedeți raiul pe pămînt, ne sfătuiește un binevoitor din Ciuc. Chestia e că urcușul are vreo 15 km, iar coborîșul tot pe atîția. Ideea ne surîde. Pornim. Motorul gîfîie serios în panta cu serpentine strînse, dar oprim mereu, încîntați de peisajul din văile înfloritoare. Din vîrful muntelui spre vale, altă gură de rai. Curînd ajungem în satul Zăvoi. Pe un dîmb neted ca o tipsie, unul și-a ridicat un motel, cu un restaurant rustic de toată frumusețea. Peste drum de motel, primăria a amenajat o parcare pentru vreo 200 de mașini. E plină ochi, cu tot prețul pipărat de 20.000 lei/ora. Oprim. Dinspre motel apare o femeie zglobie, cu pantaloni albi și șorț așijderea. „Mașina dv. scoate aburi dedesubt”, ne anunță ea. „Imediat v-o pun la punct, numai să mă schimb”. în cîteva minute apare în salopetă, avînd în mînă o lădiță cu scule și aparate de măsură. Așează sub mașină un carton pe care se întinde ea. Caută, ciocănește, ascultă, repară. Gata, s-a făcut, zice. Eu sînt Clementina Găină. De fată mă chema Curcă și m-am măritat Găină. Neamurile lui bărbatu-meu zic că pe străbunicul lor îl chema Dobă Ion. Ei, stînd el sub un perj, o găină suită pe o cracă s-a manifestat necuviincios în capul lui. De atunci, consătenii i-au zis Găină și Găină au rămas și urmașii lui pînă în ziua de azi. Ce să fac, doamnă și domnule, să nu mă mărit fiindcă nu-mi place familia? Naș-miu, primarul, m-a cununat și tot el m-a angajat patiseriță la bucătăria motelului. Eu fac plăcintele cu mac, ceaiurile de plante, covrigeii și prăjiturelele și tot eu servesc. Am eu un fel de fantezie la prăjituri, ce n-a văzut Parisul!
– Bine, dar mecanica de unde o știi?, întrebăm noi, nedumeriți.
– Păi asta e prima mea meserie, că am făcut profesionala și practica la Dacia Service, unde veneau mașini de tot felul.
– Și de ce te-ai lăsat de meserie?
– Ei, de ce…, nu eu am vrut, bărbatu-meu m-a obligat. A zis că e prea murdară pentru o femeie și că el vrea ceva curat. Așa că m-am recalificat pe alimentație, patiserie și cofetărie. Trebuie să mai asculți din cînd în cînd și de bărbat. Nu, doamnă? Dacă el e bun cu mine, nu mă bate, nu mă înjură, aduce toți banii acasă, eu de ce să nu-i fac pe plac? Cîștig și cu mecanica și cu patiseria. Eu, dragă doamnă și dragă domnule, născocesc mereu noi feluri de prăjituri și torturi, de se miră și maiștrii cu experiență. într-o zi, au venit pe aici două autocare cu belgieni. Au mîncat cîte două-trei rînduri de prăjituri, că nu se mai săturau. După aceea, unul întreabă cine le-a făcut. Eu, zic. N-ai vrea să vii la Brusel?, zice, că am un lanț de patiserii. Să faci acolo ce știi tu mai bine. âți plătesc drumul, șederea, îți dau și leafă. După vorbă, belgianul cred că era român. Mă sfătuiesc cu bărbatu-meu. El zice că mă lasă, dar dacă află că n-am fost cuminte, mă ologește. Am stat juma’ de an la Brusel, pe strada Mișo sau Mișu, drept în centrul orașului. Am văzut și comunitatea europeană. Toată. Ați fost la Brusel? Nevastă-mea își amintește că a fost și știe că la Bruxelles este o stradă cu numele Michaud, dar de vreo patiserie nu-și amintește. Aflați, zice Clementina, că m-au plătit bine, mi-am luat rochii, am avut bani să pornim și o casă. Dar, haideți înăuntru să vă servesc cu ceva bun. Vă dau un Curvoazie veritabil, dacă vă place. Dacă nu, un Blecăndauit cu cuburi de gheață, vă ofer un Dănhil, un pateu de gîscă, o pălincă de la mama ei. Noi ne arătăm încîntați. După un prînz copios, agrementat cu toate ofertele Clementinei, ni se face nota de plată: 3.150.000 lei. Mamăăă, dar e scump rău, zicem noi într-un glas. Să nu vă mirați, ne îndeamnă Clementina. Bucătăria motelului nu-i a patronului, ci a primăriei. Cu delicatețurile de cofetărie, cu ceaiuri și plăcinte cu mac, cu banii de la parcare, primăria a asfaltat 2 kilometri; de la Școală la Biserică și de aici la Primărie, plus salariul meu. Păi, altfel cum, dragă doamnă și domnule? Vedeți șopronul ăsta? Acolo am montat scaune și un televizor cu ecran lat. Cînd e meci, e plin. Zece mii intrarea, pe bază de chitanță. Meciuri sînt de trei ori pe săptămînă. Șoferii cînd aud pe crainic zicînd „acum băieți, săriți pe ei, mama lor, goool!”, dau buluc. Sîmbăta și duminica în șopron dă spectacole ansamblul folcloric „Floricică de susai”; o sută de mii biletul. Se prezintă tradițiile satului, bogăția cîntecelor, datini, obiceiuri, momente eroice, meșteșuguri populare, de toate. Mai avem puțin și asfaltăm tot satul, pînă la șoseaua națională. Primarul, nașu-meu, are idei, dar consilierii opoziționiști zic că nu-i bine să asfaltăm tot, că nu se mai opresc șoferii care urcă sau coboară de la munte. Eu nu cred. Nu-i om pe toată valea să nu fi auzit de sutele de feluri de prăjituri pe care le fac eu și cu care am cîștigat un premiu de 1500 euro la Brusel, la un concurs de patiserie.
Păi dă-ne și nouă cîteva delicatețuri, să avem la drum.
Le-am vîndut, doamnă, pe toate; de cinci milioane și ceva numai pînă acum. Cît mai stăm, fă-ne și nouă un tortuleț, ceva, o îndemnăm noi. Le-aș face, dragă doamnă, că nu mi-i greu. Dar cu ce? Că am terminat făina, ouăle, zahărul și fructele. Nu pot să înlocuiesc portocalele cu prunele și ciocolata cu telemeaua. Vă servesc, însă, cu un compot presărat cu vanilie și praf de nucă de cocos, sau vă dau un lapte bătut cu smeură de pădure, de n-o să mă uitați toată viața. e de plante, covrigeii și prăjiturelele și tot eu servesc. Am eu un fel de fantezie la

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!