Claudiu BOANGIU
Unul dintre actualii șefi de instiuții numiți de democrați se chinuia, la început de mandat, să priceapă de ce antecesorul său pesedist se dă greu urnit din funcție. Ce se cramponează atît de scaun, ce-i mai trebuie? Că el, unul, dacă vor fi să-i iasă vreodată democrații de la guvrnare își va da, în aceeași zi, demisia. Că nu-i normal să fie ministru de-o culoare și șef de deconcentrată de-o alta. Argument solid: nu poți să-ți duci la îndeplinire programul de guvernare dacă nu ai la cîrmă, în teritoriu, oameni cu aceeași doctrină politică. Pe cuvînt că, analizînd spusele cu cap ale omului, te convingi de adevărul lor. E de lăudat modul înțelept și bărbătesc cum a pus problema democratul. Acum, de cînd colegii săi de partid au ceva timp de cînd au fost scoși de la guvernare, omul nostru-i tot în funcție. însă discursul lui e altul. Nu a plecat din fotoliu și nici nu se grăbește să o facă. Iar cui stă să-l asculte, îi spune molcom că „oricum, mai devreme sau mai tîrziu tot va trebui să plec”. Să nu-i dăm numele, că se știe el și sper că asta-i este îndeajuns.
După ce au trecut cu tăvălugul schimbărilor liberalo-democrate peste directorii fostei guvernări, membrii actualei Puteri trebuie să-i debarce pe foști colegi de coaliție. Se vede că nimic nu-i imposibil, cîtă vreme un parlamentar liberal a și trîntit un proiect de lege. Prin care propune transformarea directorilor de deconcentrate în demnitari. Astfel, aceștia vor veni și vor pleca împreună cu partidul care i-a propus. Pînă atunci mai e, însă, cale lungă. Oricum, cei șapte directori și cei cîțiva „adjuncți” ai democraților n-au o viață tocmai ușoară. Unde mai pui că și unul dintre subprefecți, Neculai Olaru, este tot de la PD. Prefectul susține că nu se pune problema înlocuirii acestuia. Dar cine știe…? Liberalii dau asigurări că nu au de gînd să facă „epurări” printre directori. Totuși, așteaptă să vadă care va fi strategia pe care o va propune „Centrul”. (E nițel sadism aici!) Pînă atunci, șefii democrați de instituții trec printr-o acută criză de autoritate. Cin’ să te mai bage-n seamă cînd ești cun picior în șanț? lor n-au o viață tocmai ușoară. Unde mai pui că și unul dintre subprefecți, Neculai Olaru, este tot de la PD. Pr
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.