JURNALUL UNUI OUTSIDER

Blestemul proprietății

Ioan NEACȘU

Am privit, sîmbătă, la televizor adevărate lupte de stradă între forțele de ordine și chiriașii obligați să-și părăsească locuințele în urma retrocedării lor legale către adevărații proprietari. Tot atunci am citit în ziare că în Transilvania sînt revendicate proprietăți uriașe, de zeci de mii de hectare, de către urmașii unor nobili maghiari de acum sute de ani, cu foarte dubioase acte doveditoare. La șaptesprezece ani de la căderea comunismului problema proprietății încă nu este rezolvată. La originea acestor repetate nedreptăți stă ezitarea domnului Ion Iliescu din 1990, cînd s-a opus retrocedării caselor, iar pămîntul colectivizat cu forța a fost retrocedat parțial: s-au luat cîteva procente de la toți proprietarii, chiar și de la cei care aveau două-trei hectare, pentru a fi împroprietăriți „proletarii agricoli”. Mai rău ca la reforma din 1946, cînd s-au expropriat doar moșiile mai mari de 50 de hectare! Legile făcute din 1990 pînă azi au sporit confuzia. Au trebuit să treacă șaptesprezece ani pentru ca Parlamentul să constate că este necesară o soluție pentru a împăca proprietarii cu cei care stau cu chirie în casele retrocedate? O asemenea lege este „pesedistă”, nu trebuia adoptată pînă acum?
Situația explozivă – care duce la lupte de stradă sau, în cel mai bun caz, la nesfîrșite procese – are o triplă origine: legile confuze, chiar contradictorii, emise nu cu scopul de a rezolva problema, ci cu gîndul la profiturile posibile ale celor care legiferează; birocrația excesivă din primării și prefecturi și corupția din justiție, unde judecători, avocați, notari urmăresc doar propriul cîștig, siluind fără jenă legea, și așa handicapată din naștere. Cînd i-am atras atenția unui secretar de consiliu local asupra faptului că nu aplică Legea 10 din 2001, mi-a răspuns că legea respectivă nu abrogă legile anterioare: „marii” noștri juriști din Parlament au uitat să adauge un articol în acest sens! Cînd legea este confuză, fiecare o „interpretează” cum vrea. Iată ce scrie în ziar: „Domeniul Teleki este unul dintre cele mai mari din Ardeal. Proprietatea a aparținut contelui Adam Teleki, membru în guvernul Ungariei în perioada horthystă. În 1945, Teleki a fost considerat trădător de țară, însă nu au existat acte care să demonstreze exproprierea bunurilor sale”. Nu sînt acte, urmașii lui devin proprietari! Dar eu nu am cerut retrocedarea a mii de hectare, ci a unui loc de casă de cîțiva ari și am primit răspuns de la prefectura din Vaslui că trebuie să fac dovada că am fost expropriat. Exact invers! Funcționarii primăriei, avocații, notarii nu au nimic de cîștigat din cei cîțiva ari ai locului meu de casă, dar din uriașa proprietate a contelui fiecăruia îi pică măcar cîteva firimituri!
Eu am mai spus că reconstituirea dreptului de proprietate ar trebui să facă obiectul unor dezbateri nu doar juridice, dar și istorice, sociologice, chiar filosofice. Autorii Constituției s-au grăbit să consfințească eventualele furturi atunci cînd au adoptat articolul potrivit căruia orice proprietate este considerată licită. Acest articol face din România un rai al hoților. Retrocedarea proprietății ar trebui să reconstituie pe cît este posibil starea de fapt din prima zi a regimului declarat criminal. Eu propun ca această primă zi să fie considerată ziua de 30 decembrie 1947, ziua în care ultimul garant al libertății și dreptății în România, Majestatea Sa Regele, a luat drumul exilului. De atunci s-a declanșat jaful. Tot ce s-a furat de atunci trebuie dat înapoi. Nu proprietăți de pe vremea lui Horty, sau a Mariei Tereza, ci proprietățile existente la acea dată. Reforma agrară, legală și morală, a lăsat moșii de cel mult 50 de hectare. De unde au răsărit moșiile de zeci de mii de hectare, revendicate de urmași îndoielnici ai foștilor boieri, sau grofi? Marea nedreptate făcută de comunism nu trebuie înlocuită cu o și mai mare nedreptate. Atunci cînd, prin trecerea anilor, proprietatea nu mai poate fi retrocedată „in integrum”, cei spoliați trebuie să primească o justă despăgubire, dar reală, nu cu hîrtii de la fondul „Proprietatea”, o păcăleală asemănătoare cuponiadei domnului Văcăroiu. Măcar legiuitorul ar trebui să nu dorescă să fure în România!, cu foarte dubioase acte doveditoare. La șaptespreze

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!