Fac bani din florile vîndute șoferilor
• copiii din satul Coman au ales o modalitate originală de a-și face rost de bani pentru rechizite școlare n micuții fac frumoase buchete de flori de cîmp, pe care le oferă spre vînzare trecătorilor de pe drumul Bacău-Onești
Drumul Onești-Bacău, pînă acum destul de plictisitor, de cîteva zile parcă a prins brusc viață, mai ales în zona pădurii Măgura. Cei care au adus suflet asfaltului sînt copiii din satul Coman, care au ales o modalitate deloc grea și, de ce nu, frumoasă de a-și face rost de bani pentru rechizite, haine și mîncare. Micuții dau dovadă chiar de un adevărat spirit de afaceriști. După ce, în timpul iernii, au vîndut brăduți de Anul Nou la marginea drumului, în primăvară a venit vremea florilor de pădure. Dis de dimineață, sau după orele de curs, copiii merg în pădure și adună floricele, cît mai colorate. Apoi începe aranjatul buchetului. „Punem toporași, lacrămioare,
albăstrele, așezate în cercuri colorate. Durează cam jumătate de oră să le aranjăm”, spune Cornel, în vîrstă de doar șapte ani. Apoi urmează comercializarea propriu-zisă. Copiii se așează de-a lungul șoselei cu buchețelele în mînă.”Le întindem spre mașini, să le vadă șoferii. Ca să arătăm cît de frumos miros, le ducem la nas și apoi le întindem spre ei, în timp ce trec pe lîngă noi. Vînd cam trei buchețele pe zi, cu 4-5 lei, depinde cum negociem”, adaugă Georgiana, o comerciantă ce nu a împlinit încă zece ani. Copiii fac parte din familii numeroase și florile de pădure sînt banii lor pentru hăinuțe, rechizite și dulciuri. Pentru fiecare sezon, micuții au adaptat comerțul din mers. Iarna sînt la mare căutare brazii, primăvara, florile și urzicile, și urmează fructele de pădure și ciupercile. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.