Liceul – un viitor, o cale, un orizont

„Anii de liceu” – parcă îmi amintesc și acum prima zi de școală… (clasa a IX-a ). Emoțiile, nerăbdarea și nedumerirea de a trece la un alt „mod” sau nivel de a privi lucrurile. Nu după mult timp realizezi că aceste sentimente și gînduri deja încep să ia amploare și să ne formeze în fapte, ca personalitate și, bineînțeles, ca oameni… Deja, viața noastră începe să urmeze un curs de vrute și nevrute, vorbesc și relatez din perspectiva mea ca student… pînă nu treci din faza de licean la ,,viața de student” nu realizezi cît de constructivi pot fi pentru tine anii de liceu, orele, salvatul clopoțelului, statul în banca ta, atît la propriu cît și la figurat, profesorii care păreau să fie inamicii numărul unu pentru noi… și nu în ultimul rînd ,,intervenția”, susținerea. Spirijinul principală l-am avut din partea dragului meu profesor, dirigintele…â mi amintesc, cu zîmbetul pe buze și nostalgie… orele, „morala” ( atunci mulți o vedeau așa)… Acum o percep ca pe o corecție la un pas greșit.
Multe satisfacții și lecții de viață ne-a oferit d-na dirigintă și, pot zice, singurul om în afară de părinți de la care cu adevărat am învățat ceva și de la care eu am avut și un sprijin necondiționat… Nu o să uit niciodată vorbele dumneaei : „Vezi-ți de interesul tău și nimic altceva”. Anii de liceu pentru mine au fost de neuitat, i-aș purta în frunte… și oricui îi povestesc despre ei cu mîndrie ca despre o mare realizare… Am întîlnit oameni deosebiți, care s-au lăsat să fie exploatați în folosul nostru și care oricînd erau dispuși să ne ajute… Liceul „Letea” e dotat cu asemenea oameni și nu e cum vorbesc alții fără să știe… elevi răutăcioși care „aruncau cu vorbe” după noi.
Etichetau liceul ca fiind unul dintre cele mai slabe din oraș fără reușite și fără valori… nici pe departe nu este așa…
Profesorii, poate eu greșesc, dar după părerea mea sînt mai valoroși… întrețin o relație surprinzătoare profesor-elev… Se implică trup și suflet în ceea ce fac și, de ce nu, dezinteresat…
Da… anii de liceu… la fel de importanți sau poate chiar mai valoroși decît cei șapte ani de acasă pe care mulți nu-i au, deși ar trebui… o temelie în formarea ta… Sînt studentă la Jurnalism în Iași și nu mi-a fost deloc ușor să mă desprind de liceu… de obiceiurile liceale, și oameni… (mare lucru în ziua de azi să fii om !), de membrana protectoare pe care simțeam că o am… Și am fost aruncată direct în viața studențească… și tot ce presupune ea. Contactul cu lumea și relația profesor – student devine tot mai greu accesibilă, oameni care nu schițează un zîmbet te determină să te simți total străin și al nimănui… Am simțit că o mînă s-a luat de pe mine… și eu trebuie să-mi fiu de acum încolo propriul sprijin și mentor…
Anii de liceu sînt cei mai importanți. Cu ei nu ne mai întîlnim! Timpul fuge, nu stă după noi… (Cristina PRICOPIE – proaspăt absolvent al școlii)d de liceu… de obiceiur

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!