Născută pe 1 ianuarie 2007, în ziua în care a început noul an și în care România a fost primită în Uniunea Europeană, Sara Maria Brezan este, normal, bucuria părinților săi. Iustina, mama sa, de profesie inginer chimist, este cea care stă cel mai mult împreună cu Maria și nu doar pentru că trebuie să o hrănească și să o îngrijească. Adrian Brezan, adică tatăl, este sportiv în activitate (n.r., portar la echipa de handbal Știința Municipal Bacău, ca și promovată în liga națională) și poate sta alături de fiica sa doar în perioadele dintre meciuri sau antrenamente. Cu toate acestea, cînd Sara a împlinit trei luni, Adi și soția sa i-au făcut cadou mingi. „Vrem să vedem dacă se joacă. Pare să se fi obișnuit cu ele. Noi ne bucurăm că este sănătoasă și o așteptăm să crească și să vedem ce va alege: școala, sportul sau amîndouă”, a spus Adrian Brezan. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.