Elena Marian, șefa biroului Resurse Umane din cadrul spitalului „Ioan Lascăr ” Comănești, care a intrat în greva foamei, miercuri, la ora 11.00, nu a renunțat la decizia ei. „Voi continua greva pînă ce mi se va face dreptate”, ne-a declarat ieri protestatara. Ea a intrat în greva foamei după ce conducerea spitalului a hotărît să o mute pe postul de referent în cadrul aceluiași birou. „Doamna Marian deținea funcția de șef al biroului Resurse Umane, cu delegație, și nu prin concurs, încă din 2003. Or, acest lucru este permis de lege doar o perioadă de șase luni. Anul trecut, în mai, a fost un control de la Auditul Autorității de Sănătate Publică și s-a descoperit această situație. Cei care au făcut constatarea au stabilit că problema trebuie rezolvată imediat. Dar doamna Marian a fost menținută în continuare pe funcție, deși nu are nici studii superioare. Eu am preluat conducerea spitalului în urma concursului, la începutul lunii aprilie și, evident, nu vreau să persist în greșeală. Soluția este să scoatem postul la concurs. Și pentru că pe această funcție se impune a fi un om cu studii superioare, am pus o asemenea condiție. Toate acestea le-a hotărît, în primul rînd, comitetul director al spitalului. Cînd i s-a adus la cunoștință această hotărîre, șefa biroului a început să facă scandal și ne-a anunțat că intră în greva foamei. Ea a fost trecută pe postul de referent unu în cadrul aceluiași birou”, a spus doctorul Laurian Jurcă, managerul Spitalului Comănești. Elena Marian susține, însă, că funcția de șef birou Resurse Umane poate fi deținută de o persoană cu studii superioare sau cu studii medii. „Dar nu m-a deranjat faptul că se vrea un om cu studii superioare. Să-l scoată la concurs. Mi se pare, totuși, corect ca pînă la finalizarea concursului eu să fiu menținută pe post. Aceasta este una din revendicările mele. Apoi nu este adevărat că mi s-a dat un alt loc de muncă. La acest birou vor rămîne trei posturi, cu tot cu șef. Or, noi sîntem acum trei cu studii medii. înseamnă că una va trebui să plece”, susține Elena Marian. Ea refuză să i se recolteze probe de sînge pentru a i se stabili starea sănătății. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.