Agentul șef Matei Roșu, din cadrul compartimentului de Proximitate al Poliției Moinești, se poate lăuda cu o reușită insolită. Atras de poezie, polițistul moineștean, la capătul a mai bine de jumătate de an de trudă, a rescris în întregime Biblia, dar în versuri. „Totul a pornit de la faptul că cei mici nu prea înțelegeau textul biblic. Pentru a le fi mai accesibil copiilor, m-am decis să-l versific. în atare context, lucrarea va apare în publicația «Gînduri creștine» a parohiei Catolice Moinești, pentru a fi la îndemîna celor interesați”, ne-a spus Matei Roșu. în plus, acesta pregătește apariția editorială a unui prim volum de versuri ce are ca tematică viața la țară. Ambițiile lui Matei Roșu nu se opresc aici. El vrea să concretizeze un mai vechi țel, într-o perioadă cît mai scurtă. Este vorba de înființarea unei trupe de teatru la Moinești. Cum polițistul moineștean, în tinerețe, a cochetat cu muzica rock, nu ar fi exclus să pună bazele și unui astfel de grup, alături de alți colegi de breaslă. Ar fi cu adevărat o premieră absolută. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.