Recurs la istorie

Administrator

Garantarea libertății individuale

* O scrisoare adresată episcopului di Stefano

La 12 septembrie 1855, Consiliul Administrativ al Statului Moldova, Secția a II-a, l-a rugat pe cel mai important reprezentant al cultului catolic aflat pe teritoriul românesc și al instituțiilor moldovenești, teritoriu strîmtorat în urma cotropirilor pămîntului strămoșesc și căruia puterile anexioniste i-au schimbat numele în Bucovina și Basarabia în scopul falsificării adevărului și al înșelării opiniei publice internaționale și a celei naționale, să medieze controversele în aceste chestiuni majore, deși autoritățile erau convinse asupra dificultății realizării acestuia. Documentul rezultat are antetul forului catolic de atunci din Iași, scris sub forma: „Missione cattolica di Moldavia – Misiunea catolică a Moldovei”. Scrisoarea a fost întocmită în limba română, care folosea încă alfabetul chirilic. Documentul este păstrat la Arhivele Naționale Bacău, Colecția de documente, pachet IX, nr. 147. Conținutul acestuia este următorul: „Eminenței Sale domnului Antonio di Stefano, episcop și vizitator apostolic în Moldova. Consiliul Administrativ găsind de neapărată trebuință a să introduce regula generală a actelor mitrice ca prin satele din principat, locuite de unguri de ritul romano-catolic, cele mitrice să fie în dialectul român, întocmai ca acela ce să întrebuințează pentru românii moldoveni, spre a putea servi administrațiilor de districte la regularea sămii cutiilor sătești. Pe asemenea temei, Departamentul acesta al Cultului și al Instrucției Publice alăturînd aici trei exemplare de tăblițele mitrice pentru născuți, căsătoriți și morți, cu onoare poftește pe Eminența Voastră să binevoiești a da cuvenitele ordine preoților parohi, ca să urmeze în ținerea actelor mitrice întocmai după formularele aici alăturate și întrucît privește tăblițele pentru căsătoriți și morți, în privința acestora să fie îndatoriți ca în număr îndoit de exemplare pentru fiecare satu, îndeosebi să le predea la administrație la toate trei luni spre a le avea în privire precum și mai sus s-au zis, la începerea sămii zăciuielilor. Iar după a lor întrebuințare să aibă a primi înapoi tăblițele originale spre păstrare în biserici și copiile lor să rămîie la administrații spre a le trimite acestui departament. Cît pentru tăblițele de născuți, pe acestea le vor scrii în îndoit număr de exemplare la încheere fiecărui an, spre a putea încheia tot după regula celorlalte. Iar acum de măsurile luate, acest departament poftește pe Eminența Voastră a comunica știință.
Secția a II-a, nr. 5364, 1855 septembrie, 12 zile, Iașii”.
Documentul păstrat la Arhivele Naționale Bacău este copia făcută după scrisoarea originală, expediată la una din parohiile catolice existente în cuprinsul acestui ținut, după ce vicarul apostolic, episcopul di Stefano, a dispus să aprobe solicitarea primită din partea departamentului respectiv.
Episcopul di Stefano era adeptul originii românești a locuitorilor de credință catolică din Moldova. El și-a exprimat această convingere în repetate ocazii. Autorul corespondenței a întrebuințat cuvîntul „unguri” deoarece propaganda maghiară era atît de puternică, încît reușise pe mulți să-i convingă asupra neadevărului. Mărturiile documentare în această privință sînt numeroase. Aprobarea dată de episcopul di Stafano a fost respectată și pusă în practică de către administratorii parohiilor catolice din ținutul Bacău, între anii 1856 – 1864. Dovada acestei stări reale din ținutul Bacău este preluarea de către noi a documentelor scrise în limba română, în perioada sus-arătată, de la acele parohii catolice care au păstrat mitricile respective. Cei mai mulți administratori, în special cei de origine maghiară, ca și românii maghiarizați, trimiși de Provincia Ungaria a ordinelor călugărești, care funcționau aici, au fost distrugători de astfel de documente. Noi nu am găsit decît foarte puține documente de acest fel, care se păstrează la Arhivele Naționale din Bacău. Am preluat documentele păstrate de la Parohia catolică Cleja, întocmite și semnate de Innocentius Petras. Scrisul și semnătura sînt ale lui, întărite de sigiliu. Semnatarul autorizat a scris în „Registrul pentru naștere și botez pe anul 1863” toponimele: „Șomoșche, Cleși, Sascot”, iar onomastica părinților, a nașului și a nașei în formele: „Petre Benche, Barbara Iștok, Ioan Petros, Magdalina Benche, Ferenți Diak, Ecaterina Benche, Martin Katix, Anna Iștok, Ioan Șamu, Barbara Borga, Anton Boaorchi, Ecaterina, soția lui, Ioan Maros, Maria Covaci, Ioan Balan, Teresia, soția lui, Mihăilă Balint, Ilana Tamaș, Ioan Balint, Anna, soția lui. Calitatea avută de el a fost precizată astfel: „presbiter romano-catolic și preot vremelnicesc de parohia Cleșe”. Acesta a mai precizat: „Conform cu originalul latin ce se pestrază în arhivele parohiei la comuna Cleșa Unita, 31 decembrie, anul 1863”.
însemnările făcute de parohul Clejei demonstrează adevărul indubitabil. Reamintim parlamentarilor, guvernanților de astăzi și președintelui României că în Convenția de la Paris, la art. 46, au fost înscrise prevederile democratice în folosul tuturor românilor: „Muntenii și moldovenii vor fi egali înaintea legei, înaintea dărilor și de o potrivă primiți în funcțiile publice, atît în unul cît și în celălalt Principat. Libertatea lor individuală va fi garantată… moldovenii și muntenii de toate riturile creștine se vor bucura de o potrivă de drepturile politice”, indiferent de etnie și religie.
Am ținut să prezentăm acest punct de vedere, exprimat de diplomații europeni înainte de realizarea Unirii Moldovei cu Muntenia, deoarece declarațiile unora dintre cei care au ocupat, în prezent, locurile în Parlamentul României, arată în mod deschis și precis că au plătit sume mai mari sau mai mici pentru înscrierea pe listele de candidați. Este trist, dureros și înacceptabil ca asemenea oameni să ocupe funcțiile de decizie a soartei românilor. Conducătorii partidelor politice, indiferent de numele pe care îl poartă, au datoria să respecte voința cetățenilor statului român. Se impune în mod obligatoriu, pentru toți ce ce se autointitulează „clasă politică românească”, să pună capăt segregaționismului economic, social, politic, cultural, religios, dar și nedreptăților, imoralității, corupției, sfidării populației adusă în cea mai cumplită sărăcie. (prof. dr. Dumitru ZAHARIA)ă

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.