Unele boli infecto-contagioase se manifestă mult mai virulent în 2007 decît în anii anteriori. Dacă în primul trimestru din 2006 s-au înregistrat 374 cazuri de varicelă (vărsat de vînt), în aceeași perioadă din 2007 numărul lor a crescut la 635. „Numai în această săptămînă s-au prezentat la noi cu simptome de varicelă vreo șase copii. I-am direcționat spre secția Boli Infecțioase”, ne-a declarat doctorița Aurelia Țaga, directorul medical al Spitalului de Pediatrie Bacău. Vărsatul de vînt se manifestă, caracteristic, prin erupție cutanată (urticarie) pruriginoasă (care produce mîncărimi). Dar primele simptome ale bolii, și care se mențin, sînt febra de 38-39 grade Celsius, indispoziția, oboseala, starea de rău, lipsa poftei de mîncare, durerile de cap și inflamarea gîtului. După 1-2 zile de la debutul bolii apar și erupțiile pe piele, care sînt, la început, sub formă de pete roșii sau umflături. Ulterior acestea se transformă în vezicule pline cu lichid, care nu trebuie scărpinate pentru că lasă semne ori se infectează. în cazul copiilor, de obicei, boala se tratează la domiciliu, tratamentul fiind stabilit de medicul de familie sau specialistul în boli infecțioase. Perioada de incubație a virusului este de 14-16 zile. El se transmite pe cale respiratorie, prin mucoasele nazale și bucale, ori strănut sau tuse. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.