De ce nu citesc tinerii, în Bacău

Administrator

în loc să fie provocați la lectură, prin diferite acțiuni atrăgătoare pentru vîrsta lor, elevii băcăuani sînt încă invitați la terapii de grup pe teme teoretice gen „Revistele de cultură în dialog cu tinerii”. De data asta, întîlnirea cu scriitorii (prozatorii băcăuani Petru Cimpoeșu și Dan Perșa, poetul Calistrat Costin și cronicarul literar Adrian Jicu) a avut loc la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, într-o acțiune din programul „Salonului Artelor”. Acțiunea a început provincial românește (adică tîrziu, cu lehamite) și a continuat în șabloane pînă la venirea echipei de la „Observator cultural” (Carmen Mușat – redactor-șef, Floriana Pârjol, Ovidiu Șimonca – redactori), invitată pentru această dezbatere. Pînă la venirea oaspeților bucureșteni, scriitorii și profesorii băcăuani au prezentat volumul „Cu ou și cu oțet” al prozatorului băcăuan Dan Perșa. Cu mici excepții, profesorii aflați în sală au făcut o anti-prezentare ținîndu-i departe pe elevi parcă intenționat cu termeni livrești, dintre care „resemantizez”, „travaliul actului creator”, „tezist” sau banalii „savuros”, „profund”, „sinceritatea vine din emoția creatoare” erau cei mai simpli. în opoziție, Carmen Mușat a mutat atenția de pe propria persoană pe elevi și s-a adresat acestora cu o simplitate apropiată, încercînd, fără a folosi cuvinte din dicționarul cu neologisme, să-i provoace la lectură. Pentru o generație pentru care fiecare lucru făcut trebuie să aibă utilitatea lui un răspuns la o nerostită întrebare „la ce ne folosește să citim” a scos din tăcere pe cei 15 – 20 elevi prezenți. „Dacă vă interesează lumea în care trăiți, dacă vreți s-o schimbați, dacă vreți ca opinia voastră să conteze, trebuie să vă modelați. De voi depinde să vă depășiți inhibițiile, complexele de vîrstă. Credem că șansa culturii române e dialogul cu alte culturi. Viața culturală a Bacăului nu se poate limita cu un dialog în limita județului”.”Literatura vă ajută să vă cunoașteți pe voi. Literatura oferă variante de existență, de tipologii umane. Citind îl putem înțelege mai bine pe cel de lîngă noi. Prin literatură îți găsești sufletul”, a continuat argumentația prozatorul petru Cimpoeșu.
Principalii „vinovați” pentru pentru faptul că tinerii nu citesc literatură contemporană, reviste de cultură, au fost găsiți profesorii (care nu recomandă autori în afara programei școlare – ticsită cu „clasici’), televizorul, sărăcia (copiii nu ar avea bani să-și cumpere cărți din librării), Biblioteca Județeană (unde nu găsești cărțile autorilor contemporani).

„Cu ou și cu oțet”

Calistrat Costin, președintele USR Bacău, l-a încadrat pe Dan Perșa în lista celor mai importanți prozatori băcăuani, alături de Petru Cimpoeșu și Doru Kalmuski. La rîndul său, prozatorul Petru Cimpoeșu, director al Direcției pentru Cultură Bacău a spus despre autorul volumului „Cu ou și cu oțet” că nu are în Bacău contracandidat la titlul „cel mai important scriitor de după ’90”.
„Mergeam într-o zi pe stradă și mi-a venit vizunea asta a dezgropării în București a unui schelet gigantic despre care toată lumea se întreabă ce e. (…) Nu știam că voi face această hărțuire textuală, care nu e nici parodie, nici pastișă. E un fel de preluare a unor principii care guvernează scriitura unor autori, dintre care vreo doi s-au supărat deja pe mine. Intertextualismul acesta contează pentru cei care au citit cărțile autorilor cu care am lucrat. Cartea poate fi citită și independent de aceste lecturi”, a spus prozatorul Dan Perșa ca răspuns la întrebările adresate de elevii și profesorii prezenți. (Laura HUIBAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.