Sute de persoane așteaptă un donator de rinichi

Sute de persoane din județul Bacău, tinere ori mai în vîrstă, de două sau de trei ori pe săptămînă, timp de patru ore, stau nemișcate pe un pat de spital, așteptînd ca aparatul de dializă la care sînt conectate să lucreze în locul rinichilor afectați total de boală. Prin furtunașe subțiri, sîngele lor este extras din corp, curățat de toxine de către dializor și apoi introdus înapoi. După ce sîngele i-a fost purificat total, pacientul pleacă acasă și își continuă viața. în prezent, în județul Bacău, sînt 228 persoane cu insuficiență renală cronică, bolnavi care supraviețuiesc datorită rinichiului artificial. Nu este ușor pentru ei să se supună hemodializei, dar, deocamdată, nu au alternativă la aceasta. Singura lor șansă de a scăpa de aparatul de dializă este să găsească un donator de rinichi. „Toți cei dializați au nevoie de transplant, dar, din păcate, foarte puțini au această posibilitate”, declară doctorul Leonard Roșu, șeful secției Nefrologie și al Centrului de Dializă din cadrul Spitalului Județean de Urgență.

Speranțe, nici de la părinți

în momentul de față, 56 persoane din județ beneficiază de transplant renal. Ele au între 17 și 63 de ani. Marea majoritate se simt foarte bine cu rinichiul străin. Lucrează, duc o viață normală. „50 dintre ei au primit rinichiul de la o rudă în viață, compatibilă. Nu avem probleme nici cu ei și nici cu donatorii”, ne-a declarat doctorul Leonard Roșu. Rude compatibile au mulți dintre cei care sînt supuși dializei, dar, din nefericire, puține dintre ele vor să renunțe la un rinichi, în favoarea persoanei bolnave. Deși intervenția nu implică riscuri nici în timpul efectuării și nici după aceea. „Procedura de prelevare a organului nu este foarte complicată și nici operația de transplant în sine. în centrele universitare de la noi se fac foarte repede. Problema este ca bolnavul să-și convingă ruda să-i dea un rinichi”, spune doctorul Leonard Roșu. Din nefericire, pînă și părinții unora dintre bolnavi refuză să îi ajute pe aceștia sau se lasă greu convinși, deși medicii le garantează că nu există pericol pentru ei. Prin 2002, după 13 ani de dializă, o femeie, mamă a unui copil cu un handicap fizic grav, a ajuns cu venele atît de afectate de înțepăturile pe care le-au suportat de-a lungul timpului încît nu mai era posibil să fie conectată la rinichiul artificial. Unica ei salvare era transplantul. Numai că tatăl ei, un bătrîn în vîrstă de 76 de ani, pe atunci, singurul care era compatibil, nu se lăsa deloc înduplecat să-i doneze un rinichi. „Abia după un an l-am convins. L-am trimis la Centrul Universitar Iași, dar medicii de acolo l-au respins. Avea o problemă cardiacă, mai era și un constant consumator de alcool, și ei au considerat că este riscant pentru el. Dar cum era vorba, practic, despre viața atît a mamei cît și a copilului, nu ne-am lăsat. I-am trimis pe toți trei la București. Acolo s-a făcut transplantul, acum cinci ani, și a reușit. Bătrînul se duce la cîmp, mai trece și pe la crîșmă, dar nu are nimic”, povestește doctorul Roșu. Dar nu toți cedează la insistențele bolnavului, rudelor și ale medicilor. Unii nu vor sub nici o formă să-i dea un rinichi copilului, de teamă ca ei să nu moară, alții, culmea cinismului, nu consimt decît dacă au de cîștigat de pe urma donării. „Am întîlnit și cazuri în care rudă de gradul unu cu bolnavul i-a pretins acestuia bani și nu a vrut să-i doneze rinichiul pînă nu a obținut suma cerută”, a mai spus doctorul Leonard Roșu.

Banca de organe, un vis frumos

Soluția pentru cei care nu au nici o posibilitate din cele prezentate mai sus este existența unor bănci de organe. Deși actul normativ care reglementează înființarea lor este în vigoare din mai, anul trecut, la noi în țară sînt foarte puține și, pe deasupra, duc lipsă acută de donatori. Marile bănci de organe din lume dispun de cîte 20-30.000 de donatori, în timp ce în registrul nostru național abia dacă se află 2-300 persoane care ar accepta acest gest. Lipsa donatorilor a dus la lungi liste de așteptare. „O bancă de organe presupune crearea unor condiții deosebite, ceea ce la noi în țară este aproape imposibil. Noi nu avem nici măcar autostrăzi. în momentul de față, singura variantă posibilă de transplant este cea de la un donator viu, rudă de gradul unu (părinți, frați, surori, copii) cu bolnavul și, în același timp, compatibilă cu acesta, astfel ca rinichiul să nu fie respins de organismul beneficiarului”, a mai spus doctorul Roșu.

Insuficiența renală cronică, o boală ascunsă

Insuficiența renală cronică este o boală ce se manifestă evident doar în momentul în care a ajuns într-un stadiu avansat. „Trei ani am dus-o pe picioare, fără să-mi dau seama. Singurul semnal a fost că am pierdut mai multe sarcini, una și la șase luni. Nu îmi explicam de ce mi se întîmplă asta. Pînă cînd, alertată, m-am dus la medic și mi-am făcut toate analizele. Atunci mi-a descoperit boala”, ne-a declarat o beneficiară de transplant. „Simptomele sînt nespecifice. Bolnavul simte oboseală, din cînd în cînd, frisoane, are extremitățile mîinilor și picioarelor reci, dar nu ceva deosebit de grav. Aceasta pînă cînd se ajunge la ultimul stadiu. între normal și nevoia de rinichi artificial este o plajă mare de oameni care nu se știu bolnavi, dar la care toxinele din sînge sînt la valori crescute. Nu însă într-atît de mari încît să îl determine pe cel în cauză să se adreseze medicului. De aceea, se prezintă la doctor destul de tîrziu, cînd au deja deșeuri proteice în sînge”, mai spune doctorul Leonard Roșu. Dializa sau transplantul renal ar putea fi evitate, dacă fiecare dintre noi ne-am face măcar o dată pe an banalele teste de uree și de glicemie și probele hepatice. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!