Mult, ieftin și prost… gîndit

Claudiu BOANGIU

Importul a tot felul de produse ne-a pus – încet, încet – economia pe chituci și ne-a băgat în datorii de care nu putem nici măcar presupune cînd vom scăpa. Mi-a aduc aminte de începutul anilor ’90, cînd Guvernul Petre Roman și cele care i-au urmat (al lui Theodor Stolojan, de exemplu), au dat „verde” la importul de produse „reprezentative” pentru bunăstarea trăitorilor în „capitalismul imperialist”. Din acea perioadă au rămas în istorie, în mod deosebit, Jelibon-ul și Bonibon-ul. Kent, Marlboro, Havana Club, whisky de orice nație, bere la „conservă”, jeans-i „originali”, combine muzicale, „vidouri” televizoare color, și multe alte minunății (cele miai multe „expirate moral”) la care jinduiam „de secoli”, s-au revărsat peste noi. Ne-a copleșit prosperitatea, dar a secat visteria națională. O Românie fără datorii externe nu era pe placul mai marilor lumii. Ș-atunci, în loc de tehnologia necesară dezvoltării unei industrii competitive, am importat, cu bănișori buni de hîrtie, strînși de Ceaușescu pe spinarea noastră, ciurucuri care să fericească nația „eliberată”.

Pe la jumătatea acelorași ani ’90 au apărut în rafturile dughenelor, „cu patron” de astă dată, borcane cu arpagic în saramură, mămăligă (polenta) ambalată în vid și semințe la pungă, toate importate de prin Mexic, Argentina și alte țări pe care le-am căutat pe hartă, să măsor distanțele pînă la ele. Din ce în ce mai săraci și deloc puși la punct cu tehnologia, am prins a importa de toate. Era și normal, cîtă vreme produsele venite de „afară” se vădeau a fi și mai ieftine (cine se uita la calitate în aceea perioadă?). Scumpetea bunurilor „made in România” a dus la restrîngerea comenzilor la export, ba chiar și a celor interne. Așa au murit sau și-au redus la minimum activitatea societăți ca Stofe Buhuși, Partizanul (Cotidian), Proletarul (Pobac), CPL-ul, CIC-ul, Bere Lichior Mărgineni și multe, multe altele. Importul de sare a atras și atrage restructurări și la Mina Trotuș din Tîrgu Ocna. Nu contează că sarea nostră-i de calitate. Aia de afară, chiar dacă are în compoziție praf de var și ghips – și e lipsită de aportul de magneziu sau iod -, e mai ieftină. în concluzie, e mai… „bună”! Nici un guvern nu s-a arătat dispus să investească în mină și nici să-i subvenționeze activitatea de extracție. Iar despre privatizare doar se discută. Pînă atunci, la mină vor mai rămîne directorul, șeful de resurse umane și paznicul. Iar privatizarea va deveni rentabilă. a tot felul de produse ne-a pus –

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!