Punctul pe „i”

Spiritul legilor

Atunci cînd – la mijlocul secolului al XVIII-lea -, Charles Louis de Secondat, supranumit Montesquieu, scriitor și filozof iluminist francez(1683-1755), satirizînd absolutismul și apreciind superioritatea regimului parlamentar englez, a fundamentat opera principală „L’espri de Lois” (Spiritul Legilor) prin care a pus bazele legității proceselor social-istorice prin demonstrarea principiului separării puterilor în stat, s-a stabilit, de fapt, că: puterea legislativă aparține parlamentelor prin elaborarea de legi; puterea executivă este atributul guvernelor pentru aplicarea corectă a legislației; puterea judecătorească aparține instanțelor supreme, spre a veghea la aplicarea întocmai a legilor și normelor emanate. Dezvoltînd teoria separării puterilor în stat, preconizată anterior de John Locke, scriitorul și filozoful francez a avut în vedere îngrădirea puterii monarhilor și instaurarea legalității. El nu a găsit cu cale să propună și existența unei a patra puteri în stat, socotind că monarhii – regi, principi, împărați – ar fi fost de ordin divin, fie ei absolutiști sau, mai tîrziu, constituționali, cu un rol mai mult de reprezentare protocolară și factori mediatori, de echilibru, în viața politică a societății. Ulterior, revoluțiile burgheze au înlăturat, în unele țări, regimurile monarhice (Franța, Germania, Italia), substituindu-se cu republici conduse de președinți. Astfel, în unele țări regimul monarhic de tip constituțional s-a menținut și în prezent – în Anglia, Spania, Belgia, Olanda, Danemarca, Norvegia; în alte țări republicile au devenit prezidențiale – Franța, SUA; parlamentare – Italia, Germania, Portugalia; semiprezidențiale.
România a cunoscut, timp de 81 de ani, regalitatea și principiul separării puterilor în stat a evoluat normal (cu mici excepții – Carol al II-lea, 1938 – 1940), regii neimplicîndu-se în viața politică nemijlocit, iar în perioada comunistă (1948 – 1989), republica a fost condusă dictatorial de președinți, separarea puterilor – guverne, Adunări Naționale – fiind doar de paravan.
După anul 1989 s-a revenit la o anumită normalitate, constituțiile din anii 1991 și 1993 neprecizînd, însă, cu suficientă claritate atribuțiile fiecărei puteri. Cît au fost președinți nomenclaturiști (Ion Iliescu, Emil Constantinescu) lucrurile s-au perpetuat în virtutea inerției. Odată cu președintele Traian Băsescu atmosfera politică s-a amalgamat și alterat. Constituția – imprecisă în stabilirea atribuțiilor puterilor în stat, caracterul președintelui și modul lui de a se comporta au condus la ceea ce asistăm astăzi. O situație anormală. Cît a fost necesară respectarea condițiilor aderării la NATO și la Uniunea Europeană s-a demonstrat, volens-nolens, o perfidă armonie. Dar, în prezent, președintele-jucător a trecut în categoria circarilor. Fără nici un respect pentru cel mai vechi partid politic din România – PNL – și-a asociat parteneri împreună cu care acționează în dezacord cu principiile acestuia, susținînd o altă formațiune politică – PLD – lipsită de o bază doctrinară și folosindu-se de credulitatea unei părți a electoratului. „întoarcerea la popor” – slogan cu care își însoțește acțiunile de după suspendare – nu se știe ce rezerve îi poate pregăti. (prof.dr. Jean CIUTĂ) Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!