La 42 de ani, un polițist de proximitate din Moinești poate spune că a făcut de toate în viață. în armată a compus scrisori și poezii de dragoste pentru iubitele camarazilor săi, apoi a fost DJ la o discotecă din Slănic Moldova, iar acum cîntă de mama focului la petrecerile organizate de colegii săi oricînd i se ivește ocazia. Recent, a terminat de „rescris” și Biblia. Și nu oricum, ci în versuri.
Pentru cei care trec pragul sediului Poliției din Moinești, agentul șef
Matei Roșu pare un polițist obișnuit. Cu o mina de bonom, mereu
echipat regulamentar și uneori chiar pus pe glume. Puțini știu însă
că sub paravanul acestei existențe, atît de tihnită la prima vedere, a omului legii, se ascunde o adevărată poveste de viață. în tinerețe a fost rocker împătimit, DJ la o discotecă, compunea scrisori de dragoste și poezii pentru prietenele camarazilor din armată, iar acum cîntă la chitară sau este solist vocal și este nelipsit de la petrecerile colegilor săi. Mai nou, a terminat de „scris” Biblia în versuri.
Sufletul petrecerilor
Are trei copii, dar nici unul nu calcă pe urmele vieții sale tumultoase. „Am vrut să fiu întotdeauna în mijlocul oamenilor. Mi-a plăcut viața și am încercat să profit de fiecare moment. Am început să scriu versuri din liceu, și asta m-a ajutat mult. âmi amintesc că, în armată, colegii mă asaltau să le scriu versuri sau scrisori de dragoste pentru iubitele lor. Nu m-am întîlnit cu niciuna dintre ele, dar sînt convins că le-am făcut pe multe fericite prin scrisul meu. Apoi am lucrat ca DJ la discoteca din Slănic, am cîntat la chitară și am fost solist vocal. Eram apreciat la timpul acela”, povestește, oarecum cu regret, omul în uniformă. După ce s-a angajat în Poliție, Matei Roșu a continuat să fie în continuare aproape de oameni, mai ales că acum lucrează la proximitate, unde contactul cu cetățeanul este la fiecare pas. Talentul său nu putea să-i lase indiferenți pe șefii și colegii săi. „Pe lîngă faptul că este un polițist model, agentul șef Roșu este și sufletul oricărei petreceri organizate de noi. Cîntă la Balul polițiștilor, face Plugușorul, recită versuri, ce mai, nu poate să lipsească!”, spune comisarul șef Costache Nuțu, șeful Poliției din Moinești.
Preotul îi apreciază realizarea
Dar pasiunea sa pentru artă nu se oprește aici. Suflet credincios, Matei Roșu a încercat ceva nou, ce nu este la îndemîna oricui. A terminat de tradus Biblia. Și nu oricum, ci în versuri.”Dar tot ce El a plămădit, în El ca să te bucuri,/ Pămîntul de El L-a creat, mai mare-I fu chemarea/ Și-atunci pe loc a hotărît, Ca să creeze marea. Deatuncea orice pămîntean ce viața dă s-onfrunte, E-o picătură de ocean/ Și-un pumn de praf din munte” – așa sună un fragment din textul biblic, „tradus” în versuri de polițistul moineștean. „Am citit și recitit Biblia de mai multe ori și cred că unele pasaje sînt mai greu de înțeles, mai ales pentru tineri. Tocmai de aceea, i-am păstrat același înțeles, dar i-am dat o formă nouă, mai accesibilă”, adaugă polițistul. Inițiativa sa nu l-a putut lăsa indiferent pe preotul catolic din parohia sa, care îi folosește pasaje din Biblie, traduse în versuri, în timpul slujbei. Polițistul moineștean a început să lucreze la traducerea în versuri a Bibilei acum un an și jumătate, și acum cîteva zile a terminat-o. După ce și-a definitivat lucrarea, cea mai mare dorință a agentului șef Roșu este să găsească pe cineva care sa-i adune poemul într-o carte. Tocmai ca să ajungă în cît mai multe case de credincioși. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.