• întors de la „mondiale” cu fruntea sus, Cornel Ardeleanu se numără printre favoriții de la „naționalele” de seniori
SĂRITURI ÎN APĂ: Cornel Ardeleanu „Mowgli” este unul dintre ultimii mohicani de la Sport Club Municipal în domeniul săriturilor în apă, unul în care școala băcăuană a excelat în ultimii 10 ani. Din păcate, după un deceniu în care SCM Bacău s-a confundat cu „naționala” de sărituri în apă, din urmă vin mai puțini sportivi de o valoare apropiată de cea a lui Gabriel Cherecheș, Clara Ciocan sau Anișoara Oprea. Copii cu înclinație către natație, înot și sărituri, există și acum dar condițiile de pregătire de aici nu mai sînt cele necesare performanței. În pofida acestor dezavantaje, Cornel Ardeleanu s-a comportat mai mult decît onorabil la toate concursurile din acest an. El a ocupat locul al 5-lea Campionatul European de juniori de la Geneva, de acum mai bine de o lună, și s-a clasat al 11-lea la „europenele” de la Berlin, în competiția seniorilor. Miercurea trecută (14 august), a intrat în concurs la finalele Campionatului Mondial rezervat juniorilor, competiție care s-a desfășurat în orașul german Aachen și s-a terminat duminică. În ultima probă a concursului, cea de platformă, „Mowgli” s-a clasat al 11-lea într-o companie mai mult decît selectă. Recentul cîștigător a cinci medalii de aur la Campionatele Naționale de juniori, din tot atîtea posibile, s-a calificat în finala de 12 de la Aachen cu cel de al 5-lea punctaj din concurs, 479. „Dacă ar fi realizat același punctaj și în finală ar fi terminat pe locul al 10-lea. Nu avea cum, însă, deoarece competiția a fost de un nivel foarte ridicat. A greșit un pic la ultimele sărituri din concurs dar nu avea ce face. Eu spun că a făcut un concurs bun spre foarte bun. Sportivii chinezi au venit cu, la ultimele sărituri, cu sărituri de nota 10. Cornel a dat tot ce a putut, ba chiar mai mult dacă ținem cont de aparatura pe care o are la dispoziție la antrenamente. Nici în țară nu există aparatură de nivelul celei de care se folosesc săritorii din America, Asia sau din Europa de vest. De aceea spun că performanța lui de la «mondiale» este remarcabilă. Ne batem cu ei fără să avem condiții similare de pregătire. Este posibil să fi urcat chiar pe podium dacă aparatura folosită în concurs ar fi fost similară cu cea de la pregătire, dar am rezerve în acest sens. Acum două luni el a învățat, adică și-a pus la punct, ultima săritură pe care o avea în program, după o muncă de jumătate de an. Oricum, va ajunge sus dacă va fi ajutat să se pregătească în condițiile necesare performanței”, afirmă antrenoarea Anișoara Oprea, fostă componentă de bază a lotului național al României, inclusiv la Jocurile Olimpice de la Sidney.
„Naționalele” de seniori de la București, programate în perioada 24-25 august 2002, vor avea loc tot la Ștrandul Tineretului, la fel ca și cele de juniori. Antrenoarea Anișoara Oprea se află deja în Capitală alături de cei care vor aduce Bacăului alte medalii, Cornel Ardeleanu, Andra Opincă și Adrian Gavriliu. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns