Managerul Spitalului Județean de Urgență, Dan Stoica, are în familie un artist. Fiica lui a făcut o pasiune pentru arta fotografică. Adina, în vîrstă de 18 ani, este elevă în ultimul an la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. „âi place foarte mult să prelucreze imaginile pe calculator. S-a decis să dea examen la Universitatea de Arte din București, secția procesare fotografie digitală. Toată ziua lucrează pe calculator la realizarea posterelor, reclamelor”, povestește, mîndru, tatăl. Părinții adolescentei aveau alte visuri cu ea. „Noi am fi vrut să facă facultatea de drept. Dar dacă ea vrea la Arte, am decis să o lăsăm să urmeze ceea ce își dorește”, o spune tatăl, cu o nunanță de regret în glas. Emoțiile celor doi părinți pentru fiica lor au început deja. Ei știu că la secția unde vrea să dea admitere Adina sînt numai 20 de locuri. Așa că va fi o concurență foarte mare. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.