Sinaxar ortodox: Sfîntul Epifanie, arhiepiscopul Constanței Ciprului
Sinaxar romano-catolic: Sfinții Pancrațiu, Nereu și Ahile
Duminică, 13 mai
Sinaxar ortodox: Sfînta Muceniță Glicheria
Sinaxar romano-catolic: Sfînta Fecioara Maria de la Fatima
Dorința diavolului este să despartă și să surpe mintea de la Dumnezeu și să o împreuneze și să o întocmească cu gînduri spurcate. Dar trebuie să ne ferim de gîndurile pe care le strecoară el în inima oamenilor. Pentru că măscăriciul și vechiul zugrav, diavolul, pe toate le preface: uneori în străluciri, alteori arătînd chipuri, fețe și fapte necuvincioase. Și ticălosul de om, stînd într-un loc, i se pare amăgindu-se, că este în altă parte și că vede pe cineva și că ar vorbi cu el de față și că pune la cale fapte care sînt, toate, înșelăciune diavolească. Deci, omul este dator să-și întărească și să-și păzească mintea și să o înfrîneze și să-și cerceteze fiecare gînd și lucrare în numele Domnului nostru Iisus Hristos, care a ridicat păcatul lumii. Unde stă trupul, acolo să-și fie și mintea ca, între inima oamenilor și Dumnezeu să nu se afle nimic altceva, ca un zid sau gard, care ar întuneca inima. Ci să vorbească numai cu însuși Dumnezeu. Nu este cu putință cuiva să cîștige âmpărăția Cerului dacă nu se va lepăda, mai întîi, de voia sa, și de nu va face, în frica lui Dumnzeu, cele poruncite lui. Fericit este omul care rabdă ispite pentru că, făcîndu-se destoinic, va lua cununa neveștejită a măririi.
t rapid tradiției locale, ba chia
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.