Poveste de pe front

Administrator

… S-a întîmplat exact acum 90 de ani: Emil Rebreanu este încorporat, alături de mii de transilvăneni, în armata austro-ungară și trimis pe front. Va lupta în Galiția, apoi în Italia. Din primăvara anului 1917, este mutat pe frontul românesc, la Ghimeș – Făget, un sat pe linia frontului. Aici, o cunoaște pe Ilona Vidoru, fata primarului, o fată frumoasă de care se îndrăgostește nebunește, încît îi promite „că o va lua cu el la sfîrșitul războiului”. Ilona are o soră, Maria, care avea să devină soția unui localnic, Antal Andraș. în casa primarului, cei doi bărbați se cunosc și se împrietenesc. în martie 2004, Antal Andraș – în vîrstă de 106 ani, avea să se destăinuie unui reporter de la „Jurnalul Național”: „Emil Rebreanu era soldat. Iar dacă soldatul nu caută, nu găsește și nu are. Ce să zici: era tînăr, bine făcut, frumos… Ea, tînără și frumoasă, singură… era război… O iubea pe Ilona, avînd grijă să nu-i lipsească nimic. în același timp, se gîndea cum să se alăture fraților săi români care se aflau de cealaltă parte a frontului”. Se pare, după spusele lui Andraș, că el încercase să fugă de două ori, dar fusese prins și chiar iertat. A treia oară norocul îl părăsise. După o judecată sumară, specifică războiului, Emil Rebreanu este condamnat la moarte. în noaptea de 13 spre 14 mai 1917 era spînzurat „la lumina torțelor, iar singurii civili care au văzut au fost țăranii din satul învecinat, care au privit de a distanță, de pe un deal”. „L-au spînzurat cu gardă militară, adăugă Antal, că era militar, dar se grăbeau. Au curățat la repezeală un copac, l-au spînzurat de-o creangă și l-au înmormîntat la rădăcină”.
Eroul ceruse să fie înmormîntat pe pămîntul vechii Românii, în momentul execuției strigînd „Tăiască România!”. Avea 26 de ani.
Reconstituirea faptelor și identificarea mormîntului le-au făcut chiar fratele eroului, scriitorul Liviu Rebreanu, împreună cu soția sa.
„L-am dezgropat apoi, scrie Liviu Rebreanu, și osemintele le-am mutat dincoace de pîrîul care-i fusese graniță, pe pămînt românesc, așa cum ceruse el în ultimele momente și cum nu i se admisese”. Era ziua de 20 mai 1920. Doi ani mai tîziu are loc o nouă deshumare, osemintele fiind depuse într-un nou sicriu, pe care doi ofițeri l-au trecut peste pîrîu, așezîndu-l în locul unde se găsește și astăzi. Ulterior, Societatea „Cultul Eroilor” a înălțat deasupra mormîntului un monument de beton înalt de 2,5 metri, pe al cărui arc stă scris: „Aici odihnește Apostol Bologa, eroul romanului „Pădurea spînzuraților”, de Liviu Rebreanu.
Ce s-a întîmplat cu Ilona? Antal, în calitatea sa de cumnat, a cunoscut-o bine. Se pare că l-a vizitat înainte de execuția lui Emil. A fost căsătorită de trei ori, apoi, odată cu bătrînețea, va fi dată uitării… (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.