Ioan NEACȘU
Țiganiada
Supărată de spectacolul pe care-l oferă scena noastră politică, Majestatea Sa Regele Mihai a spus că asta nu-i democrație, asta-i țigănie! Această afirmație m-a dus cu gîndul la „Țiganiada” lui Ion Budai Deleanu. În epopeea sa de acum două secole, scriitorul povestește cum țiganii, în dorința lor de a-și întemeia un stat, discută despre forma de guvernămînt. Celebrul cînt X cuprinde cele două discursuri în care, cu argumente istorice, juridice, filosofice, Baroreu susține monarhia, iar Slobozan susține republica. Atunci cînd intervin în discuție cei mai puțin instruiți, dar mai ambițioși, argumentele sînt înlocuite de insulte, pentru ca în cîntul al XII-lea să se ajungă la un război al tuturor împotriva tuturor. Așa se întîmplă atunci cînd într-o dispută politică rațiunea este înlocuită de pasiune. De ce ajung eroii lui Ion Budai Deleanu la bătaie? Pentru că ei comunică la nivel emoțional pe o temă care implică mai ales „ratio”, dezvoltare argumentativă, inteligență și erudiție. Această confuzie este fatală oricărei comunicări, dar este foarte bine exploatată de demagogi încă din Grecia antică. În vremea noastră, cel mai bun exemplu de imposibilitate a acestui tip de comunicare este pățania domnului Cozmin Gușă din Piața Universității. Acolo erau adunați oameni cu ajutorul domnului Tatulici încă de dimineață și toți comunicau emoțional disperarea că rămîn fără președintele mult iubit. Domnul Cozmin Gușă a crezut că poate explica motivele care au condus Parlamentul la hotărîrea de suspendare a președintelui, că poate duce un dialog bazat pe logică, pe argumente cu niște oameni care nu-s dispuși să audă nici un argument. Rezultatul l-a simțit pe propria-i piele! Mitingurile care însoțesc această insolită campanie pentru referendum, atît cele „pro”, cît și cele „contra”, sînt pline de scandări, de „huooo!”, de insulte, minciuni și întrebări retorice, de atacuri la persoană, vorbitorii nu doresc să convingă prin argumente, ci să manipuleze pasional conștiințele. Îmi amintesc de un dialog la Ambasada Franței, în ziua alegerilor prezidențiale: un domn a refuzat politicos răspunsul direct la întrebarea ziaristului, dar fiul său a spus, zîmbind, că tatăl nu poate vota decît cu „Sarco”, deoarece gîndesc aproape la fel. Doamna, însă, nu împărtășea punctul de vedere al soțului, ea afirma că va vota cu „Sego”, deoarece vrea o schimbare în Franța. Erau amîndoi calmi și zîmbitori, faptul că au opinii diferite nu cred că-i face să-și spargă oalele în cap cum ajung acasă, ei au un lung exercițiu al democrației, de mai multe generații!
Totuși, politicienii români poate au dreptate. Ei își cunosc electoratul și din experiență știu că nu cu argumente îl pot atrage. M-a amuzat, recent, un dialog al unui reporter cu o țărancă foarte zîmbitoare, care mîna o căruță. Întrebată dacă este de acord cu demiterea președintelui, ea a început să rîdă și a spus, printre hohote, că nu știe ce-i aia „demitere”! Reporterul îi explică, dar explicația o face să rîdă și mai tare.
– Doar nu-i primar, să fie dat afară din Primărie!
– Este mai mare, spune reporterul.
– Mai mare nu-i decît Dumnezeu!
– Nu, la Dumnezeu sînt alte criterii.
– Nu mă interesează, ce ne dă? Că Dumnezeu, uite, nu ne dă ploaie!
Iată întrebarea esențială pe care și-o pune reprezentanta poporului la care face apel domnul președinte: „Ce ne dă?”. Care principii, care argumente? Ăsta-i electoratul domnului președinte. O fi încă majoritar? Vom afla asta la referendum!erul îi explică, dar explicația o fac
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.