După principiul «buturuga mică răstoarnă carul mare», neplata de către patronii băcăuani a drepturilor de autor ale artiștilor interpreți se poate solda cu amenzi uriașe sau chiar cu închisoarea, asta în condițiile în care taxele cu pricina nu pot depăși 56 de lei pe lună. „Orice unitate care folosește în scopuri comerciale copii de imagini video sau fonograme trebuie să obțină de la noi o autorizație și să plătească drepturile artiștilor interpreți ale căror opere le difuzează. Este vorba la Bacău în principal de posturi de radio și televiziune, discoteci, baruri și restaurante, pizzerii, cafenele, cofetării, hoteluri, magazine sau mijloace de transport în comun. Nerespectarea legii se pedepsește cu amendă penală de la 5.000 la 30000 lei, aplicată de departamentul Fraude din cadrul Poliției. Anul acesta au primit asemenea sancțiuni zeci de societăți locale. Cu unele am ajuns în instanță deoarece fie contestă dreptul nostru de a colecta drepturi de autor, fie cuantumul taxelor, cu toate că ambele aspecte au fost stabilite prin lege”, a declarat ieri Val Mănescu, inspector în cadrul Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM). Potrivit spuselor lui, în județul nostru circa 80 la sută dintre patronii vizați s-au pus la punct, însă mai există societăți care au fost contactate și nu și-au luat licență sau au obținut licența dar nu achită taxele, de exemplu Artlen Trade, Stoc Invest, Deuxnet, Index Total, Rotibar Cotfas sau TV Eurosat.
Rău-platnicii nu sînt însă singura problemă a CREDIDAM. „Nu s-a ajuns încă la un rezultat în privința taximetrelor deoarece nu s-a stabilit cine este proprietarul mașinii, șoferul sau firma, și nici asupra filmelor și melodiilor mp3 descărcate de pe internet, unde o variantă viabilă ar fi introducerea unei taxe pentru drepturile de autor în cea pentru conectarea la rețea”, a precizat Mănescu. Pe de o altă parte, a adăugat el, mulți dintre artiști nu cunosc legea și drepturile de care se bucură de pe urma operelor, unii se înscriu tîrziu în CREDIDAM, iar alții nu sînt de găsit deoarece sînt plecați din țară sau au murit și rudele nu-și cunosc drepturile. „Oricine are nevoie de noi ne poate găsi pe internet la adresa www.credidam.ro”, a încheiat inspectorul. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.