Dosarul scandalului «sexual» din Tîrgu Ocna

Administrator

Bona copilului a decis să depună mărturie

• deși a avut tulburări de memorie și comportament, autoarea sesizării care a condus la proces s-a declarat capabilă să apară în fața judecătorului n expertiza psihiatrică asupra familiei M. va fi achitată de Protecția Copilului

Dosarul scandalului «sexual» de la Tîrgu Ocna, în care doi tineri sînt bănuiți că și-ar fi abuzat propriul copil, a făcut ieri încă un pas către un verdict, o dată cu audierea de către instanța Tribunalului Bacău a unui martor-cheie, bona copilului, autoarea sesizării ce a condus la acest proces. Acum aproape trei luni, pensionara Sofia S. a semnalat autorităților un posibil abuz sexual asupra Andreei M., în vîrstă de patru ani. în timp ce Poliția a dispus neînceperea urmăririi penale a tatălui pentru viol, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și-a continuat ancheta și a chemat părinții în judecată, cu propunerea de scoatere a copilului din familie.
Soții Luminița și Daniel M. nu au fost prezenți la termenul de ieri, ei fiind internați de luni, împreună cu Andreea, la spitalul Socola din Iași, unde vor fi examinați în cursul zilei de astăzi de o comisie de specialiști. Expertiza psihiatrică dispusă de magistrați și achitată de DGASPC ar trebui să arate dacă fetița a fost sau nu victima unui abuz și, dacă da, cine este autorul faptei de care momentan sînt suspectați părinții, mai exact tatăl cu complicitatea mamei. Marea surpriză de ieri a fost însă apariția bonei, cu care nu am reușit să stăm de vorbă pînă acum deoarece a fost de negăsit. Avîndu-i tot timpul în preajmă pe reprezentanții DGASPC, Sofia S., în vîrstă de 74 de ani, a spus că se simte în stare să depună mărturie în ciuda problemelor sale de sănătate. „Sînt bona Andreei de peste trei ani și jumătate din timp îl petrecea cu mine. Anul trecut pe vremea asta, fetița mi-a zis că nu mai vrea să rămînă singură cu tatăl ei pentru că acesta «o necăjește». A folosit cuvinte oribile și mi-a arătat și poziții. Am îndrumat-o să vorbească cu mama ei, ceea ce am făcut și eu. Luminița nu m-a crezut. Am vorbit și cu tatăl și el a negat totul, dar mi-a spus că a dus-o pe Andreea la un psiholog deoarece are niște jocuri ciudate și se uită la televizor la filme nepotrivite. A trecut mai mult timp și fetița mi s-a plîns în continuare. Bunicilor fetiței nu le-am spus nimic, totuși în această primăvară am anunțat DGASPC-ul și Primăria Tîrgu Ocna. Cînd a început ancheta, eu m-am retras”, a declarat pensionara. Cu privire la problemele sale de sănătate, ea a mărturisit că de mai mulți ani se tratează discret pentru tulburări de memorie și că recent a fost internată la Psihiatrie pentru tulburări de comportament, dar că nu le-a spus niciodată soților M. despre toate acestea. „Am anunțat atît de tîrziu autorităților pentru că am sperat că problema se va rezolva în familie. Acum soții mă acuză că am inventat toată povestea și că vreau să-i despart”, a încheiat femeia.
La următorul termen, stabilit pentru 30 mai, instanța ar trebui să ia o decizie în cazul micuței Andreea M. (Alin LEANCĂ)dar că nu le-a spus niciodată soților M. despre toate acestea. „Am anunțat atît de tîrziu au

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.