Din poveștile lui „om pățitul”

Referendum cosmic despre „calea cea dreaptă”!

Calistrat COSTIN

* Dețin și eu cîteva din tainele vieții (despre misterele, capcanele, arcanele morții – ca unul care am murit nu o dată, ar trebui să știu măcar cît negru sub unghie dar… nimic!). „Secretele”, nu multe la număr, ale vieții și morții lumii acesteia, mi le-a încredințat, sub cuvînt de onoare, cu păstrarea confidențialității, pe cînd stăteam la taclale cu el la o masă de căni cu vin călugăresc, un ghiuj bătrîn, bătrîn-bătrîn, spurcat în tot soiul de cimilituri, unele mai drăcești și mai dumnezeești decît altele dumnezeești și drăcești! Aflînd dînsa lumea (că de asta-i lumea „lume” ca să afle tot, tot, tot!) de „știința” aceasta a mea, de la un timp am băgat bine de seamă, insista să mi se arate mai blîndă, mai îngăduitoare, temătoare chiar față de neînsemnata mea vlăguită persoană… N-aș zice că „sora lume” („gura tîrgului”) se dă în vînt de dragul meu dar… zi-i lume și te mîntuie! – nici de urît nu mă (mai prea) urăște, între mine și domnia sa pare că s-a așternut un fel de pace, taci că-i bine, în fond, decît războiul, tot mai bună e urgisita pace, fie ea și cu pistolul la tîmple! (Hm, aici ar mai încăpea unele discuții…). Și toate astea mi se trag de la ghiujul ăl bătrîn-bătrîn cu tainele și secretele lui dezvăluite mie pe cînd stam cu el la taclale în jurul unei mese de căni cu vin călugăresc dinainte, căutînd să dăm de-al materiei rost; asta mi-a trebuit, asta am, preferam să mă fi lăsat să mor prost…

* „Cinstea este singura monedă care se caută pretutindeni” (proverb chinez). Să fim serioși, poate la alții, nu la noi, aici la porțile Orientului unde, constată un alt palicar, totul, dar totul, este luat în ușor! Cunosc destui care cu „moneda” asta (cinstea) în buzunare n-au nici o căutare, mulți sfîrșind-o lipiți pămîntului (deh, săraci și curați, vasăzică cinstiți; îngrozitor!…).

* „Gîndirea mea e aceea a unui om care își pune probleme” (zise un rus cam răsrusit”!). Gîndirea mea e aceea a unui om care s-a săturat de probleme! Problema aceea a raportului dintre om și Dumnezeu – care a sucit mințile atîtor generații de „gînditori” – pentru subsemnatul nu mai există! Nefiind un „gînditor” faimos, am totuși privilegiul unei fărîme de cugetare în marginile adevărului, deci, cît de cît exist („cum” exist, asta-i altă problemă…).

* „Nimeni nu s-a pierdut în viață dacă a ținut calea cea dreaptă” (asta a zis-o un neamț pescuitor în ape cam tulburi). Ba s-a pierdut, ehei, mulți s-au pierdut și pentru totdeauna, ținînd cu toți dinții de „calea cea dreaptă”! Marea problemă este însă alta: ce înseamnă „calea cea dreaptă”, cine trasează, stabilește, hotărăște care-i „calea” pricinașă în deosebire de „calea cea strîmbă”?! Pentru că s-a vădit că nici în „cartea cărților” lucrurile nu sînt suficient de limpezi! Se simte musai nevoia unui „referendum” cosmic și pe această chestie…

* Sînt care murdăresc totul, tot ce le cade sub simțuri (nesimțuri), în preajma lor băltește miros greu, soiul acesta de „oameni” sînt murdarti, îngălați, însemnați cu felurite bube și buboaie ale sufletului și minții, zîmbetul lor se cheamă rînjet, vorba lor „bună” duce la pierzare, oameni-neoameni, ciudat, blestemele lor sînt nu o dată binefacere pentru ceilalți, răutatea, înveninarea, otrava prelingîndu-se ingrasie din pielea și carnea acestor pecingini de oameni, pot fi ca o purificare a lumii!!! De aceste lipitori cu pretenții de oameni nu scapi nici în ruptul capului, cînd și-au pus în gînd să te stoarcă de vlagă, rîia aceasta „sapientă” se leagă de tine ca boala de omul sănătos! Ce-i de făcut?! Păi… „omul, ce frumos sună acest cuvînt”!ufletului ș

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!