Ascensiuni duhovnicești

Revelația dumnezeiască

* Sărbătoarea Sfinților âmpărați Constantin și mamei sale Elena
* „In hoc signo vinces!” * Conciliul I Ecumenic * Credința și apostolatul Sfinților Constantin și Elena

în trecutul îndepărtat al istoriei Bisericii Creștine găsim următoarea revelație realizată cu aproape 17 veacuri în urmă: doi împărați romani, păgîni, se confruntă fața în față cu armatele lor, gata de bătătălia decisivă. Unul dintre ei are o armată puțin numeroasă (40.000 de ostași), dar e cu gînduri bune pentru evanghelia lui Hristos! Celălat, dimpotrivă, are o armată numeroasă (120.000 de oameni), dar a venit cu hotărîrea de persecutare a creștinilor… Deodată, ziua în amiaza mare, i se revelă celui dintîi, pe cer, o cruce mare, luminoasă, avînd înscrisă pe ea aceste cuvinte: „Prin acest semn vei învinge!” („In hoc signo vinces!”). La apariția semnului dumnezeesc acest mare imperator al Romei a devenit și marele apărător al religiei creștine, fiind cuprins de o mare credință în puterea celui răstignit pe crucea de pe Golgota pentru păcatele oamenilor. Cu Sfînta Cruce în fața armatei sale, dar și cu semnul Sfintei Cruci pe scuturile și platoșele ostașilor, el a repurtat o strălucită victorie, la 13 octombrie anul 312, la Pons Milvius (Podul Somnului, astăzi Prati di Tor de Quinto), la 4 km de Roma. Maxențiu, cezarul învins, se înecă în apa Tibrului.
âmpăratul roman victorios în această celebră bătălie este Constantin cel Mare (306 – 337), pe numele său roman Flavius Valerius Constantinus. El era fiul lui Constantius Chlorus (cel Blond), comandant al oștirii romane din Galia și Britania, iar mama sa este Sfînta Elena, originară din Tracia. Rămas unicul conducător al Imperiului roman, Sfîntul Constantin a intrat victorios în Cetatea Eternă, iar în februarie 313 a promulgat celebrul edict de la Mediolanum (Milano) prin care acorda libertate deplină creștinismuilui, religia creștină fiind declarată licita (legală). Al 32-lea împărat roman de la Octavian Augustus încoace, Constantin s-a încreștinat oficial, fiind botezat în numele Prea Sfintei Treimi de către episcopul Eusebiu al Nicomidiei. Convertirea sa, în chip minunat se aseamănă cu cea a Sfîntului Apostol Pavel după minunea de pe calea Damascului.
Pe acest mare împărat, ca și pe mama sa Elena, Biserica lui Hristos i-a trecut în rîndul sfinților, numindu-i „întocmai cu Apostolii” pentru că au contribuit cu mult zel apostolic la consolidarea creștinismului și serbează pomenirea lor în ziua de 21 mai.
Nu este posibil să enumerăm aici faptele pline de glorie și cu adevărat creștinești realizate de Sfîntul Constantin și mama sa Elena. Primul sinod ecumenic a fost deschis prin cuvîntul în latină rostit de împărat la începutul lunii mai din anul 325 (Niceea). Atunci au fost formulate de Sfinții Părinți sinodali primele 7 articole din Simbolul de credință (Crezul pe care-l rostim la Botez și Liturghie). Din ordinul împărătesc al Sfintei Elena, la anul 327 s-a descoperit în Ierusalim Crucea pe care a fost răstignit Mîntuitorul. Desigur, cultul creștin se dezvoltă foarte mult acum, în acest veac al IV-lea, supranumit „veacul de aur” al Bisericii. Au fost zidite numerose biserici: la Betleem, Nazaret și, evident, la Ierusalim. în anul 330 Constantin cel Mare a mutat capitala Inperiului Roman la Constantinopol (Bizanț). Desigur că toate aceste fapte lăudabile ale lor au fost generate de o puternică credință în Hristos. Au știut să prețuiască această „nouă” credință, înțelegînd cît de folositoare este credința pentru oameni.
Viața cotidiană ne învață că ființa omenească are nevoie de ajutorul semenilor săi. Cu atît mai mult are trebuință, în orice clipă, de ajutorul lui Dumnezeu. Dar cum să îndrăznim a cere ajutorul de la cineva fără ca să-l cunoaștem și să fim convinși că el ne poate ajuta?! Tot astfel și pentru Dumnezeu: trebuie mai înîi să-L cunoaștem și apoi să-I cerem ajutorul? Ori, ca să-L cunoaștem pe Dumnezeu avem trebuință de credință! Credința este o putere primită în dar de la însuși Dumnezeu prin Sfîntul Botez. Este o lumină pe care El o revarsă în mintea noastră, pentru ca să-L putem cunoaște și să primim cu adevărat acele lucruri nevăzute pe care nu le putem percepe cu simțurile noastre.
Sfîntul Apostol a definit minunat credința prin cuvintele: „Adeverirea celor nădăjuite și dovedirea celor nevăzute” (Evrei 11, 1). Credința este un vas comunicant între om și Dumnezeu, o conductă care ne aduce apa de la izvor. Pe de altă parte, credința este absolut necesară pentru mîntuirea omului, deoarece fără lumina credinței omul nu și-ar cunoaște scopul vieții sale și nici nu l-ar putea realiza. în acest sens a rostit Iisus: „Cel ce va crede și se va boteza se va mîntui, iar cel ce nu va crede se va osîndi” (Marcu 16, 16).
Așadar, Sfinții âmpărați Constantin și Elena au înțeles însemnătatea credinței în Hristos și ce înrîurire binefecătoare are credința în Dumnezeu pentru sufletul omenesc. Să ne străduim a urma exemplul lor; nu cinstim deplin amintirea acestor sfinți dacă ne mărginim doar a-i lăuda pentru credința și faptele lor, dacă nu-i imităm în viața noastră creștină.
Tuturor celor ce poartă numele Sfinților âmpărați Constantin și Elena la urăm „La mulți ani!”. (pr.prof.dr. Constantin LEONTE)celebră bătălie este Constantin cel Mare (306 – 337), pe numele său roman Flavius Valerius Constan

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!