Uniunea Europeană ar vrea să dăm uitării toate cheltuielile suportate pentru amenajarea de diguri și baraje și revenirea la starea inițială a cursurilor de apă. Și totul pentru a proteja fauna acvatică, afectată de intervenția nefastă a omului. Una din Directivele UE dă bătăi de cap, în această perioadă, reprezentaților de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Bacău. Aceștia trebuie să identifice toate construcțiile și intervențiile la cursurile de apă și să evalueze, din punct de vedere economic și ecologic, dacă este profitabil sau nu să se renunțe la baraje și diguri. Tema de gîndire dată de UE i-a pus în mare dificultate pe cei de la SGA în condițiile în care toate aceste construcții care au influențat cursul firesc al apelor au avut la bază motivații serioase, cum ar fi pericolul inundațiilor dar și producerea de energie electrică. „Prin noua strategie se vrea aducerea la starea ecologică inițială a cursurilor de apă, adică dezafectarea obiectivelor construite, a intervențiilor omului considerate nefaste. Conceptul UE este că, intervenind pe cursul de apă, se produc și unele efecte negative, eroziuni, modificarea faunei acvatice, influențe asupra migrării unor specii în anumite perioade”, spune Ioan Maftei, directorul SGA Bacău. Uniunea Europeană nu impune, ce-i drept, revenirea la starea inițială a cursurilor de apă ci doar cere analizarea acestei posibilității. „Pînă pe 10 iunie 2007 trebuie să facem o evaluare a costurilor și pierderilor care s-ar înregistra dacă mergem pe conceptul UE. Apoi, după o analiză, se ia decizia – dacă, din punct de vedere economic și ecologic, este mai bine să dezafectăm construcțiile sau să rămînă lucrurile neschimbate. Se face un studiu și se transmite la Bruxelles”, spune Ioan Maftei. în Directiva UE sunt prevăzute și fonduri pentru dezafectarea construcțiilor și efectuarea de lucrări care să ajute la atingerea stării ecologice inițiale. Cu toate acestea, autoritățile din Bacău exclud din start „varianta ecologică”, adică dezafectarea digurilor și barajelor pe care s-au cheltuit, înainte de ’89, sume importante de bani. „E greu de evaluat, cred că s-au cheltuit zeci de miliarde de euro pe aceste lucrări. Noi am identificat șapte cursuri de apă puternic modificate prin amplasarea de diguri și baraje – Siretul, Bistrița, pîrîul Români, în amonte de Buhuși, Negel și lacurile Răcătău, Horgești și Poiana Uzului. Acum nu se pune atît problema costurilor și banilor cheltuiți inutil dacă renunțăm la aceste construcții cît a efectelor negative care ar apărea dacă s-ar merge pe varianta revenirii la starea inițială a cursurilor de apă. Aceste diguri și baraje s-au făcut pentru a opri inundațiile, în scop energetic dar și pentru alimentarea cu apă a populației. Dacă se dezafectează aceste obiective, toate localitățile din zonă vor fi inundate, atît culturi agricole cît și case. Pagubele ar fi enorme. Nu mai vorbim de privarea economiei județului de sume importante provenite din producerea energiei electrice”, arată Ioan Maftei. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.