Autoritățile băcăuane sînt inerte în conflictul de graniță cu Harghita

Administrator

între autoritățile din Bacău și cele din Harghita se duce un conflict mocnit pentru stabilirea graniței, în zona muntoasă dintre cele două județe. Miza este Tabăra Școlară de la Valea Uzului, patrimoniul existent și cele trei hectare de teren aferente. în timp ce harghitenii au sprijinul președintelui Autorității Naționale a Tineretului Borbely Karoly, băcăuanii au ca argumente administrarea de 40 de ani a taberei, precum și investițiile realizate aici, în ultimii ani, prin Direcția Județeană de Tineret Bacău (DJT). Borbely a reușit să treacă tabăra la Harghita la DJT Harghita și a somat DJT Bacău să cedeze toate mijloacele pe care le administrează. DJT Bacău a contestat ordinul, pe motiv că documentul lui Borbey se bazează pe acte normative abrogate. în problema administrării s-a implicat și Prefectura Bacău. „Tabăra Valea Uzului a fost administrată peste 40 de ani de Direcția Județeană pentru Tineret Bacău, așa că vă rugăm să revocați ordinul și să dispuneți măsurile necesare pentru menținerea taberei în administrarea DJT Bacău”, a solicitat prefectul de Bacău, Gabriel Berca, Autorității Naționale pentru Tineret. Borbely Karoly sspune, însă, că oricum tabăra se află pe teritoriul harghitean și a fost administrată defectuos de băcăuani. Din aceste rațiuni, el a mai spus că refuză să discute cu auoritățile județului Bacău despre problemă.

Se mută granița

Cu toată implicarea aparentă, autoritățile băcăuane par, însă, incapabile să găsească o cale eficientă de a păstra în propria ogradă administrarea taberei. Astfel, tabăra a ajuns minge de ping-pong între Prefectură și Consiliul Județean (CJ) Bacău. Cele două instituții nu cad de accord în privința responsabilității modificării Legii 2/1968, cea privind împărțirea administrativ-teritorială, care a fixat granița dintre județe. Autoritățile băcăuane au și documente care atestă că locația revendicată aparține județului Bacău, dar nici așa nu reușesc să facă front comun. Prefectura Bacău a demarat cercetările și a înaintat CJ Bacău o adresă prin care arată că este în competența acestei instituții să pună la punct proiectul de hotărîre de guvern prin care să se modifice legea. „De regimul juridic al teritoriului județului Bacău se ocupă Prefectura, nu Consiliul Județean. Secretarul județului va analiza adresa lor și le va trimite un punct de vedere oficial în acest sens”, a declarat Dragoș Benea președintele CJ Bacău. în replică, șefii Prefecturii își declină compentența. „Le recomand celor de la Consiliul Județean să revadă prevederile legale, pentru că teritoriul județului este administrat de ei”, a declarat subprefectul Gheorghe Hură.

Verdict provizoriu, în favoarea băcăuanilor

în timp ce autoritățile din cele două județe își revendică și teritorial locația taberei, administrarea acesteia face obiectul unui proces ajuns la înalta Curte de Casație și Justiție. Ordinul emis de Borbely, de trecere a taberei de la DJT Bacău la DJT Harghita, a fost atacat de băcăuani, care încă nu au predat patrimoniul taberei, așa cum ceruse ordinul președintelui ANT. Pe baza opiniei juriștilor Prefecturii, pe care i-a consultat, conducerea DJT Bacău a constatat că ordinul este nelegal, deoarece s-a dispus de un bun care este în proprietatea publică a statului, aflat în administrarea DJT Bacău și situat în județ. În comunicatul direcției băcăuane s-a menționat faptul că doar prin hotărîre de guvern se poate dispune darea în administrare a unui bun public. Ultima sentință în acest caz aparține Curții de Apel Bacău și prevede rămînerea taberei în administrarea DJT Bacău.

Vecinii au pretenții teritoriale în Bacău

Dumitru Cojocaru, primarul orașului Dărmănești, învecinat ca teritoriu cu județul Harghita, spune că a încercat să discute problema cu omologul său din localitatea harghiteană Sân Martin, dar fără rezultat. „Mi-a spus că ei ar trebui să facă demersuri ca să mute hotarul actual cu 20 de kilometri spre Dărmănești, așa cum era pe vremea cînd Ardealul se afla sub stăpînirea Ungariei”. Primarul Cojocaru speră să găsească înțelegere la Ministerul Administrației Publice și printr-o ordonanță de urgență prin care tabăra să intre pe teritoriul orașului Dărmănești. (Claudiu TĂNĂSESCU, Ovidiu PAULIUC)

CASETĂ

Tabăra Valea Uzului este amplasată la baza barajului lacului de acumulare Poiana Uzului, la 30 de km de orașul Comănești. Din Valea Uzului pînă în Sîn Martin, prima comună învecinată din Harghita, sînt 76 de kilometri, pe ruta normală, iar prin pădure, direct, distanța se reduce la 20 de kilometri. Tabăra are o capoacitate de 125 de locuri în pavilioane, avînd camere cu 3-8 locuri. Aici se organizează tabăra de cultură și civilizație Românească „Acasă la noi”. Posibilitățile de agrement sînt pescuitul în lacul de acumulare „Poiana Uzului” și Rîul Uz, drumețiile la barajul Poiana Uzului, excursii la Slănic Moldova, Salina Tîrgu Ocna. DJT Bacău”, a solicitat prefectul de Bacău, Gabriel Berca, A

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.