Prizonieri ai propriilor minți

Administrator

Prinși în caruselul cotidianului, afectați de necazuri care ni se par mai mari decît sînt, uităm adesea de lucrurile simple, dar esențiale, de care unii nu au norocul să se bucure, precum o minte limpede, cu ajutorul căreia ne descoperim sensul și locul între oameni. Schizofrenia, boală mentală caracterizată prin pierderea simțului realității, întoarcere către sine, halucinații și delir, este încă un mister, nu numai pentru amatori, ci și pentru medici.
Majoritatea locatarilor centrului Răcăciuni al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău au căzut la un moment dat victime ciudatei boli, în urma unei traume ori din motive rămase necunoscute. Luciditatea unora este menținută cu medicamente, alții s-au pierdut aproape total în labirintul interior și rătăcesc, ca niște spectre, pe holurile centrului sau prin splendidul parc din jur.
Vava, în vîrstă de 57 de ani, nu-și mai amintește cînd l-a lovit boala, doar că „am ajuns la Psihiatrie din cauza unui proces cu sora mea, dar cred că au fost de vină și alcoolul, și jocurile”. Bărbatul a început să joace poker și alte jocuri de noroc în timpul școlii, în parcul mare din Bacău. A trăit pe val, a bătut țara în lung și în lat, a aruncat în joc sume uriașe, a cunoscut cartofori celebri, a băut și a fumat în exces și nu s-a căsătorit niciodată. „Singurul lucru pe care-l regret e că nu m-am căsătorit. Am cunoscut prin 1988 o femeie minunată, dar am fugit de însurătoare și am pierdut enorm”, a declarat el. De cînd s-a instalat la Gîșteni, și-a înfrînt viciile cu excepția fumatului. „Și aici am jucat o vreme cărți, dar nu pe bani, apoi m-am lăsat și de jocuri și de băut. Acum mă îndeletnicesc cu diverse reparații, cu presa sportivă și cu meciurile de fotbal. Banii de buzunar îi cheltuiesc pe țigări, suc și cafea”, a mai spus Vava. „E un domn. La noi fiecare își face curat unde locuiește, el însă îi plătește pe alții pentru treaba asta”, a spus rîzînd directorul centrului, medicul psihiatru Ovidiu Necula.
„Viața mea? Pur și simplu iau pastile”, ne-a mărturisit cu seninătate un alt asistat, Liviu, în vîrstă de 32 de ani. Lucid în aparență, tînărul a pierdut de fapt aproape cu totul contactul cu realitatea. După ce ne spune că a fost student la matematică și informatică, îl cuprinde delirul: „trăiesc aici contemporan. Sînt moșier și comunist reformat. Fac parte dintr-o congregație care dezbate probleme mondiale și comunică cu extratereștrii. I-am și văzut, arată altfel decît oamenii, iar navele lor au girofare. Vin aici deoarece îi interesează armele noastre și agricultura”. Are o teorie și despre Băsescu: „vine dintr-o insulă multinațională separată de civilizația actuală și aflată undeva în preajma Americii”, a descris Liviu un lucru cît se poate de firesc în lumea sa. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.