Primarii trebuie să „țopăie” cum dictează UE

Administrator

Primarii din județ au fost instruiți și au putut să se plîngă direct unui secretar de stat de problemele pe care le au în comunitate. Marian Petrache, secretar de stat la Ministerul Administrației și Internelor, a discutat cu primarii despre Ordonanța 7, ce privește modernizarea satelor și decontarea cheltuielilor pentru lucrările la infrastructura calamitată în timpul inundațiilor din 2005. La instruire au venit cei 58 de primari din județ, care și-au adjudecat proiecte pentru lucrări de infrastructură. „Județul Bacău este în primele patru din țară, ca număr de proiecte eligibile și finanțare. Au fost depuse 68 de proiecte, din care 58 au fost aprobate, iar pentru 24 deja s-au alocat primii bani pentru demararea lucrărilor. Sînt peste 100 de milioane de lei care trebuie cheltuiți. Termenul de finalizare a lucrărilor este de un an și jumătate, timp în care vor avea loc controale pe șantiere”, a declarat Marian Petrache. Primarii au aflat, pas cu pas, procedurile necesare, de la licitația pentru firma de construcție, pînă la etapele pe care le au de urmat și cum se decontează lucrările executate. Ei nu au ratat ocazia să se și plîngă. „Ce facem cu taxa pentru Drumurile Naționale, că o să ajungă apa la noile sisiteme de alimentare mai scumpă ca oriunde, iar oamenii vor refuza să se branșeze?”, a întrebat Ionel Costea, primarul comunei Livezi. „Știați de această taxă? Păi, cînd v-ați apucat de proiect, nu ați ținut seama de ea?”, le-a răspuns secretarul de stat. Edilii au ripostat: „păi, casele sînt lîngă drumul național. Ce facem, ducem rețeaua de apă pe cîmp? Nu trebuie să treacă pe lîngă locuința omului?”. Secretarul de stat Petrache s-a muiat și a promis că se va găsi o soluție și pentru această problemă a primarilor.

„Dacă UE spune că trebuie să țopăi pentru bani, atunci țopăi”

Primarii au mai aflat că regulile de finanțare europeană sînt dictate de Uniunea Europeană. Ei au vrut să afle ce programe pot accesa pentru rezolvarea problemelor de infrastructură. S-au plîns că stau cu studiile de fezabilitate în sertar, dar că nu au unde să le depună pentru atragerea fondurilor. „Dacă UE spune că trebuie să țopăi pentru bani, atunci țopăi!”, le-a răspuns Marian Petrache. Primarii din comunele afectate de inundațiile din 2005 s-au plîns că nu au mai primit bani pentru lucrări. Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean, a punctat și el că în 2006 nu s-a alocat un leu. Edilii au aflat că de la europeni mai sînt de cheltuit, în două luni, 31 milioane de euro. „Regulile de deconatre sînt fixate de europeni și nu ne putem abate de la ele. De exemplu, la Agăș, în cerere s-a scris primarul consiliului local, și nu al comunei, și cererea trebuie refăcută. Sînt multe astfel de greșeli, iar europenii nu dau banii dacă actele nu sînt așa cum le cer ei”, a precizat Marian Petrache. Vizita secretarului de stat s-a încheiat cu participarea la ședința directorilor de instituții publice deconcentrate, în cadrul Colegiului Prefectural. Aici au fost abordate investițiile din școli, programul de irigare din județ și decontarea subvențiilor de la Guvern, și a celor europene, pentru agricultori. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.