PELERIN ÂN ȚARA SFÂNTĂ

Bătăliile pentru biserica Sfîntului Mormînt

Doru CIUCESCU

Parcursesem nouă opriri ale Drumului Crucii, denumite și „Via Dolorosa”, celelalte cinci fiind în incinta Bisericii Sfîntului Mormînt. în pauza de shopping grupul de turiști români se aduna cu greutate de pe traseu; timp pentru mine de a răsfoi carnețelul cu însemnări privind acest lăcaș de cult. Prima însemnare relata faptul că în anul 33 Golgota și Mormîntul Sfînt se aflau în afara zidurilor Ierusalimului. Peste acestea, între anii 325 și 335, la inițiativa Sfintei Elena (mama împăratului Constantin cel Mare), s-a construit Biserica Sfîntului Mormînt, denumită și Biserica Mormîntului Domnului. Edificiul era compus din trei construcții: Bazilica Patimilor Domnului (care cuprindea Capela Aflării Sfintei Cruci), Rotonda (care adăpostea Mormîntul Sfînt) și curtea neacoperită, cu patru coloane (între care se afla Golgota). Această biserică avea o dublă semnificație: a fost primul monument creștin pentru a sărbători victoria creștinismului; a pus bazele pelerinajului în Țara Sfîntă. Perioada cîrmuirii bizantine, care a continuat pînă în anul 630, a fost perioada dezvoltării celei mai spectaculoase a acestei biserici.
Odată cu venirea arabilor a început distrugerea treptată a bisericii, astfel că în anul 1009, în perioada dinastiei Fatimizilor (909 – 1171), ea a fost rasă de pe fața pămîntului. Ulterior, în anul 1042 biserica a fost refăcută din temelii, cu oarecare aproximație, prin sprijinul împăratului bizantin Constantin Monomahul (1042 – 1055). Astfel, Rotonda a rămas aproape intactă, dar celelalte edificii au fost transformate în mici capele, fără legătură între ele. în perioada Imperiului Latin al Ierusalimului (1100 – 1291) s-au reunit toate capelele într-un singur edificiu. în prezent, Biserica Sfîntului Mormînt a păstrat planul cruciaților, cu excepția unui număr mic de schimbări, cea mai importantă fiind înlocuirea – în anul 1810 – a baldachinului, ce fusese mistuit de un incendiu, cu un altul, proiectat de arhitectul grec Komninos Mitilin.
O altă însemnare se referea la un aspect mai puțin evocat în ghidurile turistice: faptul că s-au dat adevărate bătălii între creștini pentru stăpînirea locurilor de pelerinaj. Odată cu declararea independenței în anul 1822 și recunoașterea acesteia de către turci în anul 1829, Grecia a revenit cu pretenții legitime asupra lăcașurilor construite pe locurile sfinte de Sfînta Elena. în acest sens este de amintit faptul că patriarhul ortodox (grec) a fost izgonit și înlocuit cu unul catolic atunci cînd au venit cruciații. De asemenea, se susține uneori că problema „locurilor sfinte” a dus la izbucnirea războiului Crimeii (1853 – 1856), deoarece țarul Nicolae I al Rusiei pretindea „… a deveni apărătorul tuturor supușilor ortodocși ai sultanului și nu numai de a apăra drepturile bisericilor din Ierusalim și Bethleem”. în realitate, Franța și Anglia au intrat în război pentru a pregăti împărțirea prăzii pe care o prezenta Orientul Islamic din cadrul Imperiului Otoman. Războiul Crimeii a fost primul în care creștinii și musulmanii au făcut o alianță. Imediat după acest război, înalta Poartă a predat catolicilor cheile Bethleemului, mai precis călugărilor franciscani. Pentru a se evita alte confruntări între comunitățile creștine rivale, în anul 1857 s-a semnat „Tratatul cu privire la regimul locurilor de pelerinaj”, cunoscut și sub denumirea de „Status quo”.
…Am auzit un crîmpei al prezentării ghidului Andrei:
– în prezent, Patriarhia Ierusalimului este greco-ortodoxă, fiind recunoscută ca păstrătoare și ocrotitoare a Sfintelor Locuri Creștine de Pelerinaj. Referitor la Biserica Sfîntului Mormînt, doar trei biserici au dreptul suprem asupra acestui edificiu: Patriarhia Greco – Ortodoxă, Ordinul Franciscan și Patriarhia Armeană. Copții și armenii au drept de rugăciune. Ceilalți creștini, inclusiv creștinii Patriarhiei Române, au drept de vizitare a Bisericii Sfîntului Mormînt în calitate de simpli pelerini.
– Domnule Andrei, este adevărat că Biserica Ortodoxă Greacă a achiziționat imense terenuri, devenind cu timpul cel mai mare proprietar funciar din Israel?
– Este posibil, a fost răspunsul diplomatic al ghidului.
– Dar, am citit pe internet că pînă și Knessetul a fost construit pe un teren al acestei biserici, am insistat eu pe aceeași temă.
– Nu cunosc, dar s-ar putea să fie un sîmbure de adevăr, și-a dovedit domnul Andrei, încă o dată, calitățile de mare diplomat.
Văzînd că mă lovesc de „silenzio stampa” cînd este vorba de aspecte mai puțin „ortodoxe”, am continuat să răsfoiesc carnețelul. O însemnare se referea la un alt episod al luptei dintre creștini pentru a stăpîni Sfintele Locuri de Pelerinaj: cruciada a patra, finanțată de venețieni. Cruciații, în loc să se îndrepte direct spre Palestina, mai întîi au cucerit Constantinopolul și au creat Imperiul Latin de Constantinopol (1204-1261). Astfel, Veneția a scăpat vremelnic de un important concurent maritim (Imperiul Bizantin) în transportul atît de bănos spre Occident al mirodeniilor aduse din India pe cămile pînă la porturile din Haifa sau Iaffa. Ultima însemnare menționa faptul că în anul 1927 Biserica Sfîntului Mormînt a fost serios avariată în urma unui cutremur și că abia în anul 1958 cele trei patriarhii principale au căzut la un acord privind renovarea acestui important lăcaș de cult.
…în sfîrșit, grupul nostru s-a urnit din loc. Am intrat în curtea Bisericii Sfîntului Mormînt. A zecea oprire este o capelă unde Iisus a fost dezbrăcat de veșminte. în acel loc se poate ajunge fie urcînd pe o scară lipită de peretele exterior al Bisericii Sfîntului Mormînt, fie pe la intrarea principală. Noi am ales a doua variantă, deoarece prima cale de acces era blocată. înainte de a mă îndrepta spre intrarea principală a Bisericii Sfîntului Mormînt am recitit un paragraf scris în anul 1853 de Dimitrie Bolintineanu în „Călătorii la Ierusalim în Sărbătoarea Paștelui”: „Această biserică este pe dinafară înecată de mulțimea de case și barace, ce se reazămă pe păreții ei”. într-adevăr, parcă nimic nu s-a schimbat de atunci… anul 1822 și recunoașterea acesteia de către turci în anul 1829, Grecia a revenit cu pretenții legitime asupra lăcașu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!