Programul ediției a XXVII-a a Salonulului Cărții pentru Copii, organizat de Biblioteca Județeană „Costache Sturdza”, va fi reluat astăzi, de la ora 8.00, cu o întîlnire între specialiștii instituției de cultură și elevii Colegiului „Ștefan cel Mare”, înscriși în clasa a IX-a A, pe filiera vocațională „bibliotecar – documentarist”. Bibliotecarii îi vor informa pe viitorii „colegi” despre „Fondul de Aur al bibliotecii”, „Site-ul www.bjbc.ro, metodă modernă de publicitate”, „Acordarea de referințe prin e-mail” sau despe „Expozițiile bibliotecii – mijloc de atragere a utilizatorilor”. De la ora 10.00, atenția bibliotecarilor se va orienta spre elevii Școlii „Constantin Platon”, care vor susține un program artistic. Micuții din clasele a III-a A și a III-a C au pregătit, sub coordonarea învățătorilor Nela Orândaru și Viorica Stănculescu, dramatizări după „La cireșe” și „Fetița cu chibrituri”. în final, Nicoleta Munteanu va dezvălui copiilor „Comorile din bibliotecă”. Tot astăzi, Biblioteca va deschide o expoziție cu „Cărțile anului 2006”. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.